Naționala feminină de handbal a pierdut și al doilea joc amical susținut în cadrul turneului Golden League, scor 27-31 cu Norvegia. Față de primul meci cu Franța (18-28), tricolorele au făcut un meci mult mai bun. Nordicele au făcut diferența în ultimele 10 minute. Ambros Martin a oferit timp de joc tuturor handbalistelor aflate pe banca tehnică.
Fără Cristina Neagu și alte jucătoare importante în echipă, România a prezentat o versiune net îmbunătățită în fața Norvegiei, comparativ cu evoluția din prima zi. În primul rând, echipa națională a avut o altă atitudine, un alt suflu, dar și mai mult curaj.
Dacă în primele 30 de minute ale jocului cu Franța a marcat doar două goluri de la distanță, România a contat mai mult cu linia de 9 metri. Gabriela Perianu a reușit să marcheze primele două goluri după 9 minute. Jucătoarea de la Siofok a avut, de altfel, mai multă inițiativă, iar asta a dat un plus de putere echipei în atac. De asemenea. Mădălina Zamfirescu a dat niște pase extrem de inspirate la pivot.
Crina Pintea a rămas vârful de lance al echipei, dar lângă pivotul naționalei și-a ridicat foarte mult nivelul de joc și portarul Yuliya Dumanska, care a ținut să repete evoluția de la Campionatul European cu reprezentativa nordică, când a fost desemnată MVP-ul partidei respective. Cu mai multe piese care au funcționat, România a reușit să țină pasul cu echipa Norvegiei preț de aproximativ 50 de minute. Nordicele au reușit la mijlocul primei reprize să se desprindă la 12-8, ajutată de anumite intervenții ale portarului Katrine Lunde, dar Dumanska a răspuns apoi cu șase intervenții până în pauză, astfel că la cabine s-a intrat cu 15-16.
În partea secundă, România a reușit să preia chiar inițiativa, după ce a băgat mai mult în joc și extremele. Nicoleta Dincă a ratat un contraatac în prima parte, dar în repriza secundă a arătat că dispune în continuare de multă calitate și poate fi oricând o soluție pentru echipa națională inclusiv la un turneu final. Dincă și Boian au contribuit cu 5 goluri după pauză de pe extreme, iar România a fost în câteva rânduri la conducere, pentru ultima dată în minutul 47 (scor 24-23).
Ambros Martin a ținut să ofere timp de joc tuturor fetelor, iar pe fondul unei scări a intensității de joc, Norvegia a preluat inițiativa în ultimele 10 minute și s-a desprins decisiv spre victorie. Astfel, la finalul jocului, nordicele s-au impus cu 31-27.
Tricolorele pun punct final evoluției la Golden League duminică, de la ora 16:00, într-o partidă cu Danemarca.
România – Norvegia 27-31 (15-16)
Pintea 8, Perianu 4, Dincă 4, Boian 3, Laslo 3, Bucur 2, Pristaviță 1, Polocoșer 1, Seraficeanu 1 / Arntzen 7, Herrem 5, Aune 4, Waade 4, Bakkerud 3, Sanna Solberg 3, Hogdahl 2, Tomac 1, Fauske 1, Ingstad 1
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER