Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) e mulțumită de modul în care decurge noua colaborare cu Daniel Dobre, în ciuda unor momente ușor tensionate în timpul turneului de la Miami.
Fostul lider mondial a revenit în țară în cursul zilei de duminică, va lua o pauză până la meciul de Fed Cup cu Franța (21-22 aprilie, la Rouen, în semifinalele ediției din 2019), iar un lucru e cert: va continua alături de Daniel Dobre. Chiar dacă în timpul competiției de la Miami, pe care a părăsit-o după 5-7, 1-6 în semifinale cu Karolina Pliskova, a avut un dialog puțin mai încordat cu noul ei antrenor, Daniel Dobre are postul asigurat, după cum spune constănțeanca: „A fost foarte bine la Miami sunt foarte mulțumită de rezultat și de cum am jucat. Acum mă bucur că sunt acasă. La meciul cu Pliskova nu a fost încărcătură și nici presiune. Am fost pe primul loc destule săptămâni și nu mai simt presiune. A fost un meci bun la început. Apoi, după ce a venit ploaia, a fost puțin diferit.
Eu și domnul Dobre colaborăm foarte bine. A avut intervenții foarte bune. Vom continua să lucrăm împreună. Sfaturile lui m-au ajutat la fiecare meci. Faptul că am jucat atât de bine într-o perioadă atât de scurtă a fost meritul lui și chiar îi muțtumesc că a venit”, a declarat Simona, duminică, la revenirea în România.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER