FC Botoșani a pierdut și pe terenul lui Gaz Metan, 0-2, a rămas cu un singur punct în patru etape din play-out și e intrată serios în lupta pentru evitarea retrogradării, iar înfrângerea a provocat o nouă reacție dură a patronului Valeriu Iftime la adresa propriei formații și a antrenorului Liviu Ciobotariu (48 de ani).
Etapa trecută, după 1-2 acasă cu Călărași, omul de afaceri moldovean a avut un discurs dur, în care i-a criticat pe Ciobotariu și câțiva dintre jucători. Alt meci, aceeași exprimare slabă, același tip de reacție din partea omului cu banii. Ce l-a deranjat pe Iftime? Incapacitatea lui Ciobi de a da restartul așteptat, în primul rând: „Normal că sunt supărat, prima repriză a fost foarte slabă, am așteptat ceva de la Liviu, dar nu știu ce face. Îl aștept să se întoarcă la Botoșani, apoi voi vorbi cu el. Nu e neapărat vorba despre rezultatul de azi, pentru că Gazul e o echipă bună, e grav ce s-a întâmplat cu Călărași și că am luat un punct cu ultimele trei clasate din Liga 1. Sunt confuz, acum, credeți-mă! Nu vreau să mă gândesc încă la decizii radicale, dar nu știu de ce Liviu nu schimbă ceva, pentru că nu avem vlagă, jocul nu se leagă”, a declarat Iftime, pentru ProSport.
Ce nu i-a plăcut patronului? Folosirea lui Ongenda în bandă, lipsa vitezilor pe benzi și jocul slab din axul central al apărării: „Nu înțeleg de ce nu jucăm cu Ongenda număr zece, e singurul care știe să paseze cum trebie. Jucăm fără greutate, fără benzi în afară de Golofca, fundașii centrali sunt așa cum sunt. E același borș neîncălzit, am primit al șaptelea sau al optulea gol de lângă Burcă, am alți doi fundași centrali pe care nu înțeleg de ce nu-i văd”, ne-a mai spus conducătorul moldovenilor, care nu s-a ferit să-l critice pe mijlocașul Laurențiu Buș: „Am jucători cu salarii mari care dezamăgesc. Buș e de pensie, l-aș lăsa și mâine în afara lotului!”.
„Trebuie o schimbare radicală, dar nu văd cum ar putea s-o facă Liviu Ciobotariu. Nu e neapărat vorba despre meciul de astăzi, chiar dacă Gazul e o echipă bună atunci când o lași să joace, te conduce și apoi te așteaptă”, a mai spus Iftime, care a dezvăluit că vedeta Diego Fabbrini nu a făcut parte din lot pentru că este accidentat.
După 0-0 la Chiajna, 1-2 la Voluntari, 1-2 acasă cu Dunărea și 0-2 la Mediaș, Botoșani, echipă cu pretenții de play-off la startul sezonului, e pe locul 11, cu 19 puncte, doar două peste Hermannstadt, echipa de pe loc de baraj, și trei peste Călărași, formația de pe primul loc retrogradabil.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER