Marius Șumudică (48 de ani) nu se află în cele mai bune relații cu oficialii lui Al-Shabab și ar putea pleca. Din câte se pare, antrenorul român ar putea schimba campionatul. Ar avea o ofertă din Emiratele Arabe Unite, unde i se pregătește un salariu uriaș, de 2.5 milioane de dolari.
Tensiunile din club au apărut după ultimul meci din campionat. Deși echipa sa s-a impus cu 2-1, în fața lui Al Batin, Șumudică a avut o reacție dură după partidă. „Am câștigat atâtea meciuri și, după o singură înfrângere, mi-au făcut semn să plec. Nu mi s-a mai întâmplat asta niciodată. Mai avem trei jocuri și voi da tot ce am mai bun pentru Shabab, pentru a termina în primele trei sau patru și să ne calificăm în Liga Campionilor, iar apoi vom vedea.
Să-l aducă pe Guardiola sau pe Mourinho, n-am nicio problema, dar nu știu dacă vor face mai multe puncte! Eu sunt al doilea antrenor după Preudhomme care a reușit acest lucru. Dragoste cu sila nu se poate!„, a afirmat Șumudică.
Potrivit DigiSport, antrenorul are o ofertă foarte mare din Emiratele Arabe Unite și ar putea deveni al treilea cel mai bine plătit tehnician român, după Cosmin Olăroiu (Jiangsu Suning; 7 milioane de euro/ sezon) și Laurențiu Reghecampf (Al Wasl; 3.5 milioan de dolari/ sezon). Aceeași sursă precizează că echipa interesată de Șumudică este obligată să plătească 150.000 dacă vrea să-l „elibereze” de la Al-Shabab.
Șumudică a fost instalat pe banca lui Al-Shabab în vara anului trecut. A adunat 29 de meciuri, 15 victorii, 8 egaluri și 6 înfrângeri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER