Trofeul Ligii Campionilor rămâne, în continuare, un vis pentru Juventus. „Bătrâna Doamnă” cu șapte titluri consecutive în Italia a fost eliminată în sferturile Ligii de Ajax Amsterdam, după ce olandezii s-au impus la Torino cu 2-1, scor 3-2 la general.
Cristiano Ronaldo, jucătorul pe care toată suflarea torineză l-a așteptat pentru a aduce pe Allianz Stadium cupa Ligii Campionilor, a marcat în dubla cu Ajax, dar nu a reușit să își califice echipa în faza următoare a competiției. În ultimii trei ani, atacantul în vârstă de 34 de ani a ridicat trofeul în culorile celor de la Real Madrid.
Tehnicianul italian, Massimiliano Allegri, a fost întrebat după eliminarea din Liga Campinilor dacă echipa a simțit că portughezul Cristiano Ronaldo va rezolva tot, iar antrenorul a răspuns direct: „Nu, cu siguranță nu„.
„Ronaldo ne-a ajutat foarte mult în timpul competiției, dar în momentul în care ajungi în sferturi ai nevoie de fiecare jucător în parte. Mereu am spus că pentru a câștiga Liga Campionilor, trebuie să ajungi la un anumit nivel, să fii într-o anumită formă și să fii foarte bine din punct de vedere fizic.
O perioadă am trecut prin situații critice, iar acestea nu pot fi susținute prea mult timp. Ne-au lipsit patru sau cinci jucători în această seară. Daniele Rugani și Leonardo Bonucci au jucat foarte bine în primele 50 de minute, dar ne-am pierdut unitatea și organizarea, lăsându-i lui Ajax avantaj„, a mai spus Allegri (n.red. – numele său înseamnă în italiană – fericit), la finalul meciului.
Eliminarea din sferturile Ligii Campionilor nu înseamnă și eliminarea lui Allegri de pe banca lui Juventus. Antrenorul de 51 de ani a precizat că intenționează să mai rămână un an la Torino: „M-am întâlnit cu președintele acum câteva zile și mi-a spus că o să continui la Juventus. O să vorbesc cu cei de la club și o să discutăm despre viitorul echipei„.
În Serie A, Juventus se pregătește să ridice, pentru al optulea an la rând, titlul de campioană a Italiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER