Ianis Hagi (20 de ani) a vorbit despre călătoria pe care a făcut-o, alături de Gică Hagi și George Ogăraru, la Barcelona, la începutul sâptămânii. Decarul și căpitanul Viitorului nu a spus că vizita n-a avut legătură cu discuțiile legate de un eventual transfer, ci a fost doar pentru relaxare, deoarece a avut două zile libere de la club.
Hagi junior a marcat în Viitorul – FCSB 1-1 și a asigurat un punct pentru campioana României din 2017, după ce Gnohere deschisese scorul pentru echipa lui Teja. La finalul partidei, printre vorbele legate de partidă, Ianis a vorbit și despre zvonurile care susțin că ar fi mers în Catalonia pentru a-și negocia un eventual transfer.
Ianis e dorit de mai multe echipe, după cum a spus chiar Gică Hagi, iar printre acestea se numără FC Sevilla, Girona, AS Roma, Anderlecht sau Standard Liege. „Am fost, am vizitat. Ei au avut treaba lor, eu am avut treaba mea. Am și verișoara în Barcelona, a fost o plimbare. Am avut două zile libere de la club și am profitat. Despre transfer să îi întrebați pe cei din club, pe patronul echipei”, a spus Ianis Hagi, la Telekom Sport.
Ianis Hagi a marcat de 10 ori și a livrat șase pase de gol în 32 de meciuri jucate la Viitorul în toate competițiile acestui sezon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER