Arsene Wenger (69 de ani) și Jose Mourinho (56 de ani) sunt numele care ar putea să o preia pe Lyon din vară. Dacă în cazul portughezului Jean-Michel Aulas, președintele clubului, a recunoscut interesul, în privința lui Wenger nu se știu prea multe detalii, ele nefiind confirmate de conducerea lui Lyon. Totuși, L”Equipe a aflat că francezul este următorul pe listă.
„Mourinho? Putem să ne permitem un antrenor mare, având în vedere sănătatea noastră financiară”, declara reprezentantul fostei campioane din Ligue 1, echipa cu al doilea cel mai scump lot din competiție, cu 420 de milioane de euro, după PSG, 927 milioane de euro. Mourinho este liber de contract după despărțirea de Manchester United și a declarat că vrea să revină cât mai repede în fotbal. De serviciile lui se interesează nume uriașe din fotbalul european, astfel că Lyon trebuie să îl ademenească prin oferirea unui salariu generos, dar și a unui proiect de anvergură.
Wenger este fără angajament din iunie 2018, după ce și-a închis conturile cu Arsenal, pe care a pregătit-o mai bine de 20 de ani. Nu s-a retras din fotbal, este dispus să accepte o nouă propunere în cazul în care se va ivi ocazia și acestea nu întârzie să apară. În urmă cu câteva luni, primul nume mare dispus să îl angajeze pe Wenger era AS Roma, dar italienii l-au ales pe Ranieri. Acum, Wenger are ocazia să antreneze în țara natală, dacă va accepta oferta lui Lyon. În Franța le-a mai pregătit pe Nancy (1984-1987) și Monaco (1987-1994).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER