Mihai Butean le-a transmis un mesaj clar celor de la FCSB, după eșecul din prima zi de Paști.
Butean spune că fără o schimbare de atitudine, FCSB nu poate câștiga titlul: „Din pacate am pierdut. Am avut ocazii pe final. Au fost mai pragmatici și au reușit să dea un gol. De data asta nu am avut noroc, au fost acțiuni reușite, dar nu ne-a intrat în poartă.Probabil s-a acumulat și oboseală, au fost trei meciuri. obiectivul nostru a fost Cupa. Acum au rămas meciurile din campionat, să facem o impresie bună, să nu ne vorbească lumea de rău. Cupa României este obiectivul nostru principal, dar vrem să jucăm cât mai bine și în meciurile rămase în campionat.
FCSB nu cred că este campioana României la cum joacă, la cum s-a prezentat. Noi am avut ocazii destul de mari. Nu cred că 1-0 a fost un scor echitabil. Nu îi văd să ia titlul. Au nevoie de implicare, dăruire și să pună piciorul la minge ca să facă ceva. Dacă nu, în ritmul acesta nu cred că o să câștige titlul. Din punctul meu de vedere, cred că Viitorul joacă cel mai frumos fotbal și cine joacă cel mai frumos fotbal, să câștige campionatul. Ar fi spectaculos, dar din păcate pragmatismul își spune cuvântul și cine reușește să înscrie dintr-o ocazie aceea iese campioană”, a spus Butean, la finalul partidei.
FCSB a învins Astra cu 1-0, grație golului marcat de Florin Tănase în minutul 55. Giurgiuvenii rămân cu un singur succes în playoff, în timp ce vicecampioana s-a apropiat temporar la două puncte de liderul CFR Cluj. Ardelenii primesc vizita Viitorului în această rundă, luni, de la ora 21:00. Pentru FCSB urmează meciul de la Craiova, în timp ce Astra va primi vizita CFR-ului în etapa cu numărul 8 din playoff. Pentru giurgiuveni e clar că principalul obiectiv rămâne Cupa României, unde vor juca finala cu FC Viitorul.
Clasament playoff
*un meci în plus
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER