„L-am admirat până în minutul 55!”. Cornel Dinu și o declarație marcă înregistrată. Ce nu a înțeles „Procurorul” din meciul CFR – Viitorul

Redactor:
Andrei Pal
Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cornel Dinu a criticat felul în care Gheorghe Hagi a gestionat situația echipei sale în actul secund din meciul CFR – Viitorul 3-1 (0-1). Fostul dinamovist consideră că „Regele” a greșit schimbările.

„Am văzut un Hagi teribil de realist zilele trecute, explica strategia financiară, cum trebuie calculat bugetul. Îi admiram judecata. L-am admirat și astăzi până în minutul 55. CFR practic nu a contat până atunci. Apoi au fost niște schimbări discutabile. Vârfurile alea (n.r. Rivaldinho și Drăguș) aveau și ele un scop, să țină liniile”, a spus Dinu, la Telekomsport.

„Meciul ăsta îmi lasă foarte multe necunoscute, deși în mintea mea par cunoscute. Îmi vine în minte celebra întrebare a jurisprudenței romane: «Cui folosește ceea ce s-a întâmplat astăzi?», a mai spus Dinu, la Telekomsport.

În repriza a doua lucrurile s-au schimbat total. Viitorul a avut o ocazie colosală, Arlauskis scăpând șutul lui Ianis, iar reluarea lui Rivaldinho a fost respinsă din fața porții de Manea (47). A fost momentul de cotitură a meciului, pentru că după această fază Viitorul a pierdut total controlul jocului și a fost asaltată de CFR.

Viitorul a deschis scorul prin Rivaldinho, în minutul 14. Deși CFR a insistat și a încercat să revină până la pauză, nu a reușit și la sfârșitul primelor 45 de minute constănțenii conduceau cu 1-0. Clujul a revenit în partea secundă. Golul egalizator a fost marcat de Camora, în minutul 57, iar golul desprinderii a căzut în minutul 67, după o lovitură de pedeapsă transformată de Culio. A treia reușită a fost bifată de Vinicius, minutul 74, iar CFR rămâne pe primul loc în Liga 1.

Prin acest eșec, Viitorul rămâne pe locul 4 în play-off-ul Ligii 1 Betano, la 6 puncte de locul 3, ocupat de Craiova. Are mai multe șanse să meargă în Europa League din Cupa României, unde va juca finala împotriva Astrei Giurgiu. De partea cealaltă, CFR își continuă marșul către al doilea titlu consecutiv. Se menține pe primul loc, la 5 puncte de următoarea clasată FCSB, cu 3 etape rămase de jucat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Imagini în premieră cu vila Denisei Manelista! Sora artistei îi îndeplineşte visul: 'Este exact așa cum...'
EXCLUSIV | Imagini în premieră cu vila Denisei Manelista! Sora artistei îi îndeplineşte visul: 'Este exact așa cum...'
Postarea lui Dan Șucu, la doar câteva momente după Rapid – Farul 5-0
Postarea lui Dan Șucu, la doar câteva momente după Rapid – Farul 5-0
Visul „secret” al Deliei Budeanu! A murit cu acest regret! De ce nu și-a putut îndeplini dorința?!
Visul „secret” al Deliei Budeanu! A murit cu acest regret! De ce nu și-a putut îndeplini dorința?!
Dezvăluire neașteptată din interiorul clubului Real Madrid: „Regretă că l-au adus pe Mbappe”
Dezvăluire neașteptată din interiorul clubului Real Madrid: „Regretă că l-au adus pe Mbappe”
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Andreea Bănică, fără inhibiții la 46 de ani! S-a pozat aproape dezgolită. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, fără inhibiții la 46 de ani! S-a pozat aproape dezgolită. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!
Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!
BREAKING NEWS | Tragedie în familia lui Şut! Tatăl acestuia a murit după derby
BREAKING NEWS | Tragedie în familia lui Şut! Tatăl acestuia a murit după derby
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune:  Vă place...
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune: Vă place...
Cum să investim ca să nu sărăcim și ce înseamnă principiul TVA
Cum să investim ca să nu sărăcim și ce înseamnă principiul TVA
Descoperire ULUITOARE în adâncul oceanului! „Nu știam că există acolo”
Descoperire ULUITOARE în adâncul oceanului! „Nu știam că există acolo”
Lovitura financiară anunţată de milionarul Călin Donca, după eliberarea din arest: Dragii mei, încă o veste bună
Lovitura financiară anunţată de milionarul Călin Donca, după eliberarea din arest: Dragii mei, încă o veste bună
Exclusivitate absolută. Dorian Popa i-a predat lui iubi 350.000 de €!
Exclusivitate absolută. Dorian Popa i-a predat lui iubi 350.000 de €!
A lovit tragedia în fotbalul românesc. Doliu după Dinamo-FCSB: Te vom iubi veșnic!
A lovit tragedia în fotbalul românesc. Doliu după Dinamo-FCSB: Te vom iubi veșnic!
„Ajutor, ajutor, lasă-mă!” El este Ștefan, criminalul din Mureș care a înjunghiat mortal în inimă un bătrân! Ultimele strigăte de disperare ale bărbatului au fost auzite de prietenul individului
„Ajutor, ajutor, lasă-mă!” El este Ștefan, criminalul din Mureș care a înjunghiat mortal în inimă un bătrân! Ultimele strigăte de…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou
Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou
Circulație GREȘITĂ în sensul giratoriu! Regulile pun în continuare probleme unora dintre șoferi
Circulație GREȘITĂ în sensul giratoriu! Regulile pun în continuare probleme unora dintre șoferi
O femeie a aplicat pentru un loc de muncă și a primit răspuns după aproape 50 de ani. De ce nu a ajuns să practice meseria dorită
O femeie a aplicat pentru un loc de muncă și a primit răspuns după aproape 50 de ani. De ce…
×