Simona Halep, „all in” la turneul de la Magic Box. Decizia luată de dubla campioană de la Madrid

Simona Halep,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep va juca ambele probe la Mutua Madrid Open. Aflată la prima competiție WTA pe zgură din 2019, a treia jucătoare a lumii a decis să se înscrie și la dublu, alături de Irina Begu, nu doar la simplu (dublă campioană la Madrid, eleva lui Daniel Dobre și-a aflat, vineri la prânz, traseul virtual spre finală – detalii AICI).

După ce imediat după semifinala Fed Cup cu Franța a renunțat la turneul de la Stuttgart, Simona Halep a hotărât că are nevoie de mai multe meciuri în picioare în vederea pregătirii cursei de apărare a trofeului de la Roland Garros.Astfel, pentru a doua oară în 2019, ea va evolua și în proba de dublu a unui turneu WTA, după ce a mai făcut-o la Miami, alături de Julia Goerges.

Simona Halep și Irina Begu refac parteneriatul de succes care le-a adus un trofeu la dublu, în start de 2018, la Shenzhen. Cele două vor juca în primul tur împotriva perechii formate din Raluca Olaru și Darija Jurak (Croația). Învingătoarele din această partidă vor înfrunta în turul secund perechea cap de serie numărul unu, formată din Barbora Krejcikova și Katerina Siniakova (Cehia / Cehia).

Alte trei românce vor lua startul pe tabloul de dublu. Mihaela Buzărnescu și Irina Bara fac echipă și vor deschide cu un meci împotriva reprezentantelor gazdelor, Aliona Bolșova (sportivă de 21 de ani născută la Chișinău) și veterana Arantxa Parra Santonja (36 de ani), beneficiare de wildcard. În turul doi așteaptă favoritele patru, Elise Mertens și Aryna Sabalenka (campioane la Indian Wells și Miami 2019).

Andreea Mitu a primit o invitație pe tabloul probei de dublu și va evolua alături de rusoaica Alexandra Panova împotriva perechii formate din Barbora Strycova și Su-Wei Hsieh.

  • Turneul de la Madrid a dat start meciurilor de calificare vineri, 3 mai.
Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Călin Georgescu în urmă cu puțin timp. A rupt tăcerea după două săptămâni
Anunțul făcut de Călin Georgescu în urmă cu puțin timp. A rupt tăcerea după două săptămâni
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Ce se întâmplă cu alocațiile copiilor în luna aprilie? Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă cu alocațiile copiilor în luna aprilie? Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Meci de fotbal care se joacă astăzi fără arbitri! Unde se dispută partida: „Experiment unic”
Meci de fotbal care se joacă astăzi fără arbitri! Unde se dispută partida: „Experiment unic”
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Emil Grădinescu ştie care va fi următoarea forţă din Superliga: ”Se va bate la titlu an de an. Este absolut lăudabil”
Emil Grădinescu ştie care va fi următoarea forţă din Superliga: ”Se va bate la titlu an de an. Este absolut…
Bianca Drăgușanu, mai HOT ca niciodată! Iubita lui Bădălău s-a lăsat pozată așa, spre încântarea fanilor săi
Bianca Drăgușanu, mai HOT ca niciodată! Iubita lui Bădălău s-a lăsat pozată așa, spre încântarea fanilor săi
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Metoda prin care românii fac cumpărături cu plată amânată. Economiştii ne recomandă să nu ne supraîndatorăm
Metoda prin care românii fac cumpărături cu plată amânată. Economiştii ne recomandă să nu ne supraîndatorăm
Spintecătorul Roșu, cel mai TEMUT criminal al Rusiei
Spintecătorul Roșu, cel mai TEMUT criminal al Rusiei
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, imagine rară alături de fratele ei mai mare. Cum s-au afişat cei doi
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, imagine rară alături de fratele ei mai mare. Cum s-au afişat cei doi
O cântăreață celebră a murit. Au dus-o de urgență la spital după ce i s-a făcut rău, dar medicii n-au mai reușit să o salveze
O cântăreață celebră a murit. Au dus-o de urgență la spital după ce i s-a făcut rău, dar medicii n-au…
Taxă suplimentară de 600 lei/an. Șoferii din România, puși la plată: Vor veni, vor plăti
Taxă suplimentară de 600 lei/an. Șoferii din România, puși la plată: Vor veni, vor plăti
Bomba ecologică ce pune în pericol viețile românilor! Dezvăluiri EXCLUSIVE
Bomba ecologică ce pune în pericol viețile românilor! Dezvăluiri EXCLUSIVE
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Dacia s-a pus pe treabă! În mai puțin de doi ani va lansa un model revoluționar pe piață - VIDEO
Dacia s-a pus pe treabă! În mai puțin de doi ani va lansa un model revoluționar pe piață - VIDEO
Cine este Claudiu Gherghuț, cuțitul de aur al lui Chef Orlando Zaharia de la Chefi la cuțite sezonul 15. Ce a dezvăluit
Cine este Claudiu Gherghuț, cuțitul de aur al lui Chef Orlando Zaharia de la Chefi la cuțite sezonul 15. Ce…
×