„Va fi o selecție pentru fiecare. Nu vreau să văd plânsete, că nu mai sunt doriți”. S-a declanșat codul roșu la echipă: ce se întâmplă la finalul sezonului

  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși Comitetul Director i-a solicitat, prin vocea președintelui executiv Adrian Ambrosie, să întocmească o listă cu jucătorii care au dezamăgit și pe care nu se va mai baza în viitorul sezon, antrenorul Politehnicii Iași, Flavius Stoican, continuă să le dea credit tuturor componenților lotului în acest final de stagiune. Chiar și celor care au dezamăgit crunt până acum, unii dintre ei arătând că nu sunt de nivelul Ligii 1, în ciuda faptului că au primit extrem de multe șanse.

Tehnicianul Politehnicii Iași a declarat în conferința de presă dinaintea meciului cu FC Voluntari (programat duminică, la ora 15:00) că se va baza pe întreg lotul până la finalul campionatului, cu atât mai mult cu cât echipa va avea un program infernal, cu meciuri din trei în trei zile. Totodată, Stoican și-a avertizat jucătorii că fiecare partidă va fi ca o selecție și că cine nu va confirma nu va mai face parte din lot în sezonul viitor.

„Mai avem multe meciuri de jucat în acest play-out și fiecare jucător are șansa să demonstreze că merită să joace la Poli Iași și în sezonul viitor. Nu am nicio listă neagră, dar fiecare meci va fi o selecție. Cei aflați la final de contract, dacă vor avea evoluții bune, cu siguranță vor face parte din lot și în campionatul viitor. Dacă nu, atunci ne vom strânge mâna. Toate meciurile vor fi ca selecție, vor fi ca o finală pentru jucători. Nu vreau să aibă remușcări la final de campionat sau să văd plânsete că nu mai sunt doriți. De aceea, ultimele meciuri sunt foarte importante pentru fiecare dintre ei. Suntem un lot numeros și ei trebuie să răsplătească încrederea acordată”, a declarat Flavius Stoican.

În momentele dificile se vede caracterul

Stoican nu crede că are jucători în echipă care nu dau totul la antrenamente sau la meciuri: „Nu cred că sunt jucători care nu pun osul. Nu merg atât de departe. Sunt convins că fiecare își dorește să joace bine. E vorba de forma de moment, dar vreau mult mai mult de la ei. Pe lângă calitate, pe mine mă interesează și caracterul jucătorilor. Și asta se vede în momentele grele. Sunt situații când ești blocat fizic și mai este nevoie de încă un pas, pentru care îți trebuie voință. Dacă faci pasul acela, fotbalul te va răsplăti. Nu cred că sunt jucători care nu se concentrează. Dar vreau mult mai mult în situații grele”.

Dornici de revanșă în fața Voluntariului

În ultimele patru dueluri directe cu FC Voluntari, Poli Iași s-a descurcat mult mai bine în deplasare. În returul sezonului regulat din campionatul trecut, Poli s-a impus în Ilfov cu un categoric 4-0, tot o victorie înregistrând ieșenii și în turul actualei stagiuni, 3-2, ambele partide disputându-se în 2018.

Pe propriul teren, însă, Poli s-a chinuit rău cu Voluntariul în ultmele două meciuri, elevii lui Bergodi obținând o remiză (2-2 în ultimul meci din 2018, Poli egalând la ultima fază) și o victorie (2-0 în primul meci din play-out).

Astfel, ieșenii își doresc revanșa după eșecul suferit în prima etapă a play-out-ului, iar antrenorul Flavius Stoican este de părere că echipa care va greși mai puțin va avea câștig de cauză.

„Avem de luat o revanșă în fața celor de la Voluntari, după ce am pierdut în fața lor pe teren propriu. Vreau să fim bucuroși după această partidă. Meciurile din play-out sunt destul de echilibrate, orice greșeală a uneia dintre echipe costă, de aceea vreau să fim atenți. Sunt meciuri care se dispută pe muchie de cuțit. Dacă ești atent poți câștiga, iar la o mică greșeală poți pierde un meci. Chiar dacă ne lipsesc câțiva jucători importanți, cum ar fi Bădic, Gardoș, Mihalache sau Garros, cei care intră pe teren trebuie să dea totul și să încerce să joace la capacitate maximă, pentru a ne întoarce bucuroși de la Voluntari”, a declarat Flavius Stoican.

Atenție la finalizare!

Tehnicianul a admis că echipa suferă în ofensivă și a făcut un apel la elevii săi să fie concentrați la finalizare. „Suferim în atac, suntem conștienți de asta, de aceea trebuie să fim foarte atenți în fața porții adverse, să fim lucizi la finalizare. Sper să începem să marcăm și noi goluri”, a precizat antrenorul Iașiului, care a găsit o explicație pentru faptul că unii jucători nu confirmă: „Fie se acomodează mai greu, fie li se bagă din exterior în cap că sunt prea buni și au nu știu ce oferte. Dar mulți jucători care au atins o anumită cotă aici, la Iași, au reușit asta datorită Politehnicii Iași. Și dacă sunt din afară care le bagă în cap, gândul lor poate nu mai e aici în totalitate”.

Stoican nu se plânge de programul infernal din retur și spune că nici jucătorii săi nu trebuie să caute alibiuri: „Este un program destul de încărcat, dar ne vom adapta. Suntem profesioniști și ne vom adapa, nu avem ce să facem. Nu căutăm alibiuri că este oboseală, că sunt drumurile lungi, trebuie să fim conștienți că orice pas greșit ne poate duce în zona retrogradării. Vreau să începem cu dreptul, să nu mai găsim motive că e iarba mare, că a plouat, că a nins, că cald. Și putem, pentru că nici celelalte echipe nu sunt peste noi din punct de vedere calitativ”, a conchis Flavius Stoican.

La rândul său, juniorul Francis Cristea, proaspăt debutant în Liga 1, a declarat: „Ne dorim să luăm cele trei puncte, pentru a ne asigura o liniște în clasament. Debutul în Liga 1 a fost foarte frumos, chiar nu mă așteptam să debutez. În Liga 1 este o presiune în plus față de ce se joacă la juniori. Contactele sunt mai dure. Noi, juniorii Under 19, nu suntem obișnuiți cu aceste dueluri fizice din Liga 1, intensitatea este mult mai mare, efortul mult mai mare decât la juniori”.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cine este bărbatul care a murit în accidentul rutier produs pe Șoseaua Progresului, din București
Cine este bărbatul care a murit în accidentul rutier produs pe Șoseaua Progresului, din București
După patru ani, Adi Petre a spus totul: ”A venit domnul Becali în vestiar. Știam dinainte”
După patru ani, Adi Petre a spus totul: ”A venit domnul Becali în vestiar. Știam dinainte”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Victoria Beckham, dezvăluiri din INTIMITATEA cu David Beckham: „Sunt extrem de norocoasă”
Victoria Beckham, dezvăluiri din INTIMITATEA cu David Beckham: „Sunt extrem de norocoasă”
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Vremea 23 septembrie - 21 octombrie 2024. Când se încălzeşte în România
Vremea 23 septembrie - 21 octombrie 2024. Când se încălzeşte în România
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
Cutremur în cazul Caracal. A scăpat VIE de Gheorghe Dincă: Am stat 2 luni...
Cutremur în cazul Caracal. A scăpat VIE de Gheorghe Dincă: Am stat 2 luni...
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Dacia testează un model misterios în România. Mașina în camuflaj, fotografiată pe autostradă - FOTO
Dacia testează un model misterios în România. Mașina în camuflaj, fotografiată pe autostradă - FOTO
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×