FCSB și Craiova se bat pentru un transfer. Cele două mari echipe din Liga 1 Betano îl vor pe Darius Olaru (21 de ani), mijlocașul ofensiv de la Gaz Metan Mediaș, după care vicecampioana României „aleargă” de doi ani. Oltenii au intrat și ei pe fir și, în plus, Olaru nu e singurul fotbalist pe care Craiova vrea să-l transfere din Ardeal.
Mihai Stoica este cel care i l-a recomandat pe Olaru lui Gigi Becali, patronul echipei, iar acesta va face tot posibilul să-l aducă în vară pe fotbalistul convocat de Mirel Rădoi la naționala de tineret, după ce a refuzat să-l ia până în prezent. Rămâne de văzut dacă oferta FCSB va fi peste cea pe care o pregătește și Craiova. Oltenii îl mai vor și pe Ionuț Larie de la Gaz Metan, fost la FCSB.
Actualul antrenor de la Gaz Metan, Edward Iordănescu a confirmat informația: „În momentul de față, există interes la nivel declarativ pentru mai mulți jucători. E adevărat, Olaru este unul dintre jucători. Personal am vorbit și nu o să dau nume, cu doi dintre conducătorii cluburilor de pe locurile 1-3, care au arătat interes, dar nu-mi permit să fac asta public. Două echipe din primele trei locuri au întrebat de el, au întrebat de pretențiile pe care Gazul le-ar avea, nu este singurul jucător de care am fost întrebat”, a mărturisit Edward Iordănescu, conform telekomsport.ro.
Întrebat dacă va renunța la Olaru, antrenorul Gazului a mai adăugat: „Dacă va fi o ofertă solidă pentru el, cu siguranță că o vom analiza foarte serios și vom lua o decizie în sprijinul clubului și al jucătorului”.
Darius Olaru are 21 de ani și a jucat în acest sezon în 30 de partide pentru Gaz Metan. Olaru a reușit 5 pase decisive și 3 goluri pentru formația medieșană.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER