Pancu, după Liverpool – Barcelona 4-0: „Doar pe Anfield și Giulești mai vezi așa ceva”. Antrenorul Rapidului l-a dat de gol pe Nicoale Dică: „Mi-a zis că va merge acolo”

Pancu, după Liverpool - Barcelona 4-0:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Pancu a apărut extrem de fericit în fața reporterilor, după succesul cu 2-0 la CS Tunari, astăzi, în etapa a 27-a a Ligii 3. Rapid mai are nevoie de un punct pentru a promova matematic în Liga 2 din Seria 2, iar Pancu vede deja o luptă aprigă pentru promovarea în Liga 1 Betano.

Antrenorul Rapidului a făcut o comparație între Liverpool și Rapid după ce a văzut nebunia de pe Anfield. „Suporterii sunt forța noastră. O mare parte din victoriile din sezonul acesta, cel puțin în turul de campionat, se datorează lor. Sunt extraordinari. Eu sper să rămână în continuare așa, pentru că trecem la alt nivel. Situații precum cele care s-au întâmplat anul acesta nu trebuie să mai existe în Liga a 2-a, mă refer la anumite fricțiuni în cadrul clubului. Avem nevoie de foarte multă unitate, pentru că altfel nu avem nicio șansă să promovăm.

Cred că pe Anfield și pe Giulești mai vezi așa răsturnări de situație. E spiritul lor, vine din istorie. Barcelona în ultimele 20 de minute mi s-a părut hipnotizată, pur și simplu”, a spus Pancu, citat de TelekomSport.

Antrenorul echipei din Giulești a vorbit și despre venirea lui Nicolea Dică la FC Argeș. „Vine și Rapid (n.r. – în liga secundă), dar mai sunt alte echipe de tradiție. M-am întâlnit cu Nicolae Dică la meciul de la Voluntari, din ultima etapă și-mi spunea și el, probabil că va merge la FC Argeș. A spus că a numărat 12 echipe la promovare. I-am zis: «Unde le-ai găsit pe acestea 12? Hai opt, nouă». / «Nu, 12», mi-a zis el, că știe sigur. Vă dați seama ce va fi. Probabil că, anul viitor, meciurile cu echipele de tradiție se vor desfășura pe Arena Națională”, a încheiat Pancu.

Rapid a câștigat astăzi cu 2-0 la CS Tunari prin golurile marcate de Alin Cârstocea (63) și Alexandru Iacob (82), iar duminică, de la ora 16:30, o întâlnește pe teren propriu pe Unirea Slobozia, a treia clasată din Seria a 2-a. Dacă obține măcar un egal, atunci Rapidul promovează matematic, fiindcă nu o să mai poată fi depășită de CS Afumați în ultimele două etape rămase apoi, deoarece are rezultatele directe mai bune cu ilfovenii în caz de egalitate, 0-0 în Giulești și 1-1 la Afumați.

Cu trei etape rămase din campionatul Ligii 3, SCM Gloria Buzău (Seria 1) și Turris Oltul Turnu Măgurele (Seria 3) au promovat deja matematic în Liga 2.

În finala Ligii Campionilor, programată pe 1 iunie, pe Wanda Metropolitano din Madrid, Liverpool o va întâlni pe câștigătoarea duelului dintre Ajax Amsterdam și Tottenham. În tur, olandezii s-au impus, scor 1-0. Liverpool păstrează mici speranțe și în Premier League, acolo unde se află pe locul secund, cu 94 de puncte, la o lungime în spatele liderului Manchester City. Echipa lui Klopp are nevoie ca formația de pe Etihad să se încurce în ultimul joc, cu Brighton, iar ea să își câștige jocul cu Wolverhampton pentru a deveni campioana Angliei.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×