Dacă nu e clasic, măcar să fie de poveste. Dacă nu e Bernabeu sau arena cu nume de companie aeriană din deșert, măcar să fie un stadion cu istorie. Și cu cântec. La propriu. Cu Liverpool într-o parte și cu Ajax în alta. Poezie, dar și fotbal. Cu 1-0 în tur, în Anglia, copiii răsfățați ai Amsterdamului încearcă să arate lumii că „It’s coming home” e doar speranța nebunului. Dar se poate? Cu Son revenit în teren, cu Eriksen de-al casei și cu un Trippier decis să nu mai facă probleme propriei echipe, Tottenham vrea să arate lumii că nu e în Top Six degeaba și că se poate ajunge în vârf și fără sute de milioane de euro pe sezon. Sau, respectând realitatea, cu mai puține sute de milioane pe sezon.
Însă nu ține. Nu mult, pentru că De Ligt îl lasă pe Trippier blocat precum în jocurile video, se înalță peste Alli și trimite mingea, cu capul, în poarta unui Lloris neputincios. E abia minutul cinci, iar Tottenham își vede oprit visul. În ciuda barei pe care o lovește Son, în ciuda incursiunilor periculoase ale lui Eriksen, Ajax controlează jocul cu o maturitate demnă de o echipă cu o medie de vârstă mai înaintată. Cum s-a schimbat lumea fotbalului, copiii își ating maturitatea mult mai devreme. Tadici driblează un adversar și trimite un pic pe lângă bara din stânga lui Lloris. O dată. A doua oară. Tadici întoarce, nu mai șutează, iar Zyech finalizează spectaculos, în plasa laterală, fără speranțe fără portarul oaspeților. Copiii nu mai spun lucruri trăsnite, acum fac lucruri trăsnite.
All-in-ul lui Pochettino
Pochettino nu mai are chef de joacă. Oricum și-a anunțat plecarea, măcar să o facă în stil. La 47 de ani, argentinianul uzat de presiunea constantă de a ține piept unor cluburi cu bugete mult mai mari e epuizat. Îl ține pe Wanyama la dușuri și riscă cu Llorente. Ajax schimbă placa, parcă speriată de performanța pe care s-o atingă. Lăncieri se apără, dar nu le stă bine. E nevoie de Onana, iar portarul intervine excelent în fața lui Alli în minutul 53 și ține tabela nemodificată. E tot 2-0. La câte minuni mai are Tottenham dreptul?
Răspunde Moura. Rose, Alli, Moura, iar ultimul înscrie cu stângul la capătul unui contraatac spectaculos, în viteză, precis. Ajax riscă, dar nu e deloc lucidă. Onana scoate miraculos din fața lui Llorente, însă mingea ajunsă la Moura e controlată perfect și se face 2-2 până în minutul 60. Dintr-o dată, lucrurile sunt luminate altfel. Se renunță la precauție de ambele părți, se atacă orbește în ambele părți. Zyech trage un pic pe lângă, apoi De Ligt se aruncă în fața glonțului lui Moura și evită golul. Nu se irosește o secundă, avem esență, concentrat de fotbal.
Minutele trec în defavoarea lui Tottenham, însă un gol, indiferent de poartă, va liniști lucrurile. Englezii sunt mai aproape, e firesc, insistă mai mult, renunță la mingi plimbate și se grăbesc să verticalizeze. Ajax nu știe să se apere. Sau, în orice caz, nu se apără așa cum Tottenham n-a mai întâlnit. E simpatică fragilitatea defensivă a unor băieți obișnuiți să zburde pe teren, să țâșnească ofensiv la fiecare mică ocazie. Zyech face asta și lovește bara, agonizant, în minutul 79. Risipa de efort e incredibilă, fotbaliștii sunt atleți, aviz amatorilor! Eroic, vecin cu sacrificiul, Tottenham lovește bara, Ajax rezistă incredibil și pică în genunchi cu o secundă înainte de final. Moura, eroul englezilor, înțeapă un ultim balon și ucide frumosul vis al olandezilor. Finala e Liverpool – Tottenham!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER