Finala mare HC Dobrogea Sud Constanța – Dinamo (miercuri, ora 18:05) este capul de afiș al zilei în handbalul masculin, dar tensiunea este mai ridicată înaintea finalei mici CSM București – Potaissa Turda (miercuri, ora 15:00). „Tigrii” susțin că au solicitat Federației Române de Handbal amânarea jocului cu o săptămână, având în vedere că sâmbătă (ora 15:00) susțin meciul decisiv cu Madeira pentru câștigarea Cupei Challenge.
Cererea de amânare a fost făcută încă de acum câteva zile și a fost formulată știindu-se faptul că echipa antrenată de Paulo Pereira urma să se întoarcă de la Madeira, după jocul tur (scor 22-22), abia marți seara, cu nici 24 de ore înaintea primei confruntări cu Potaissa.
Oficialii CSM București au declarat că nu au primit nici măcar un răspuns la solicitările scrise pe care le-au făcut în această perioadă.
„Imediat după ce am aflat că vom juca în Madeira meciul tur al finalei Challenge Cup, după tragerea la sorți, am solicitat Federației Române de Handbal o amânare a jocului dintre cele două manșe cu Madeira. Le-am propus un program cu datele 22, 25 și 29 mai. Am trimis o adresă în data de 3 mai, nu am primit niciun răspuns. Din discuții telefonice cu Alexandru Jelescu ne-am gândit și am zis să așteptăm adversarul, pentru că la data respectivă nu știam cine va fi adversar, dacă vom termina pe locul 2 sau 3, se puteau întâmpla multe. A venit meciul cu Poli Timișoara din 8 mai și, bineînțeles că Federația fără să ne dea niciun răspuns, a afișat programul în ziua următoare cu meciurile pentru datele de 15, 22 și 29, incluse și în programul TV. Noi vorbisem până atunci și cu TVR, întrebasem dacă este posbil să amână, astfel încât să nu dăm peste cap și socotelile lor. Televiziunea a spus că este de acord, nu erau mari probleme. Noi nu putem să cerem televiziunii nimic scris, pentru că nu suntem parteneri direcți”, a susținut Cristi Stamate, team-managerul echipei masculine CSM București.
După ce FRH a anunțat programul meciurilor din cadrul finalelor, clubul bucureștean a trimis un nou e-mail către oficialii forului. „Am făcut referire și la adresa din 3 mai, le aduceam aminte că am trimis o adresă, că nu am primit niciun răspuns, că noi jucăm cupe europene și fiind foarte din scurt, inclusiv cu acele zile libere de Paște și 1 Mai, s-a lucrat abia joi (n.r. 2 mai), iar până atunci nu s-a putut face nimic oficial. În ceea ce privește achiziția de bilete pentru Madeira nu a putut fi inițiată decât în data respectivă. Am inițiat toate procedurile și nu am găsit bilete decât pentru datele de 10 și 14 mai. Astfel, am revenit acasă abia aseară, după un drum de 12 ore, cu stat în picioare la Blue Air. Suntem bugetari, iar aici avem achiziții la cel mai mic preț”, ne-a relatat Cristi Stamate.
În tentativa de a obține o amânare, conducătorul echipei CSM București a precizat că a vorbit și telefonic cu oficialii FRH și a luat-o ierarhic, cu Alexandru Jelescu, Sorin Toacsen și Cristina Vărzaru: „Alexandru Jelescu ne-a spus că nu poate să ia el decizia, aceasta este undeva mai sus și ne-a pasat. Am sunat la Sorin Toacsen, am vorbit vreo 10 minute, iar la finalul discuției mi-a spus că tinde să îmi dea dreptate, dar nu e decizia la el. Am sunat-o pe Cristina Vărzaru, mi-a spus că nu putem muta meciul, pentru că nici anul trecut nu l-am mutat (n.r. în 2018, Potaissa Turda a fost în aceeași situație). Dar despre ce este vorba? Acum 2 ani de zile, CSM București a stat după Potaissa Turda o lună de zile. Trebuia să jucăm în 2017 în semifinală și am stat o lună de zile, pentru ca adversara să ajungă în finală. Țin mine că Sundovski nu mai știa ce să le facă la băieți, cerea meciuri de pregătire în timpul campionatului. Anul trecut, situația a fost alta. Turda nici nu a solicitat să mute meciul dintre cele două manșe ale finalei Challenge Cup. A jucat primul meci acasă cu AEK Atena, au bătut la 10 goluri, bravo lor, au jucat apoi cu noi miercuri, dar tot acasă, nu în deplasare. Iar Cristina spune că este același lucru, dar eu spun că nu este. Eu spun că este interesul național, că la băieți și așa suntem vai de capul nostru, nu ne calificăm nici de data asta (n.r. cu referire la echipa națională), o finală de cupă europeană este interes național”.
Cristian Stamate a mai spus că mulți jucători sunt puți acum în situația să intre în teren la nici 24 de ore de la venirea din Madeira. Mai mut, handbaliști precum Chike, Militaru, Rotaru, Mănescu au peste 70 de meciuri în acest sezon, având în vedere că au fost convocați și la echipele naționale, inclusiv la „Universitare”.
„Avem trei jucători accidentați în meciurile federației, meciuri puse la 2-3 zile după ce se vine de la lotul național. Se vine luni de la lot și miercuri avem etapă, în ideea în care în weekend nu joacă nimeni. Cu jucători de la echipa națiponală copți, cu duși prin avioane, cu avut decât un spray. Nu au nimic la lotul național. Mi-i trimit accidentați acasă și să-i reparăm noi! Militaru evoluează cu infiltrații din decembrie, de când a venit de la lotul național. Și nu am putut să-l folosesc nici după meciurile cu Lituania, pentru că a venit din nou accidentat. Lucrurile astea nu le vede nimeni. Și eu ce să cred, că jucăm pe bune? Hai să jucăm pe teren cu niște sportivi care se odihensc, care au o recuperare corectă. Și știți ce face Toacsen când se termină campionatul? Ne cere jucătorii la lotul național! Pe ăștia omorâți, care vin după 12 ore de drum. Care sâmbătă intră din nou în teren pentru a juca o finală de cupă europeană. Dar noi nu am primit nici măcar un răspuns oficial din partea federației, nici măcar un răspuns!”, a mai precizat team-managerul echipei.
Nu este exclus ca CSM București să trimită în teren o echipă secundă cu Potaissa Turda. O decizie va fi luată înaintea partidei, pentru acest joc fiind convocați și câțiva juniori.
CE A MAI SPUS CRISTI STAMATE:
Prosport a stat de vorbă și cu Flaviu Sâsâeac, președintele echipei Potaissei Turda, care a declarat pe marginea acestui subiect: „Este o situație identică cu cea de acum 2 ani, în care rolurile erau inverse. Atunci nu i-a deranjat, acum îi deranjează? Calendarul l-au știu din vară. Mai mult decât atât, meciurile noastre erau suprapuse cu finala cu Sporting, de data asta cine a făcut calendarul a prevăzut etape intermediare. De asta jucăm la ora 15:00, în cursul săptămânii, tocmai ca dânșii să-și poate desfășura liniștiți meciurile în cupele europene. Așa cum nouă ni s-a spus din vară calendarul competițional până în capăt, așa știau și ei din vara trecută. Iar în ceea ce privește faptul că au revenit doar în 14 februarie, asta este doar din dorința lor de a petrece mai mult timp pe frumoasa insulă Madeira. Faptul că au găsit bilete doar pentru ziua de marți ține de deficiențe de organizarea lor, nu le pot arunca în cârca Federației sau în cârca clubului din Turda. Noi nu ne-am plâns că a fost închisă agenția, că ne-am luat biletele din timp. Nu cred că nu au găsit bilete și pentru mai devreme, ci tind să cred că și-au dorit să petreacă mai mult timp pe frumoasa insulă Madeira”.
„CSM București a discutat cu departamentul care face programările, a discutat apoi și cu mine. Ideea este în felul următor: programările în Liga Națională au fost prezentate și sunt în regulamentele de desfășurare de un an de zile. În al doilea rând, adresa pe care CSM București a făcut-o la un moment dat a fost după ce departamentul nostru de competiții a trimis adresa cu programarea meciurilor, conform partenerului TV. Îmi dau seama că este programul foarte greu pentru CSM București în această perioadă, am jucat și eu foarte mulți ani. Finalele campionatului danez au fost puse tot timpul între finalele Ligii Campionilor pe care le-am jucat. Nu este ușor absolut deloc, îmi dau seama că efortul este foarte mare din partea CSM București”, a declarat și Cristina Vărzaru, secretatul general al FR de Handbal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER