Dinamo București a spulberat Constanța și este la 60 de minute distanță de titlu! Amine Bannour a făcut o partidă fabuloasă

Redactor:
Marius Hutu
Dinamo București a spulberat Constanța și este la 60 de minute distanță de titlu! Amine Bannour a făcut o partidă fabuloasă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo București a făcut un pas mare spre al patrulea titlu consecutiv de campioană în Liga Națională, după ce s-a impus cu 33-26 pe terenul echipei HC Dobrogea Sud Constanța, în primul meci al finalei. Jocul doi al seriei va avea loc peste o săptămână, în Ștefan cel Mare, iar cu un nou succes Dinamo intră în posesia trofeului.

  • Amine Bannour a făcut o partidă excepțională. Tunisianul a marcat 14 goluri, doar unul fiind dintr-o aruncare de la 7 metri

Constanța și Dinamo au fost cele mai bune echipe ale sezonului, astfel că prezența lor în finală nu poate fi contestată de nimeni. „Delfinii” au ieșit învingători cu toți adversarii din campionat, mai puțin cu adversarii din marea finală. Înaintea întâlnirii de la Constanța, Dinamo avea 3-0 la meciuri directe, dar Sundovski & Co s-au încurajat cu faptul că înfrângerile au venit în prima parte a sezonului, iar de atunci echipa a progresat, s-a omogenizat mai bine, a prins un alt ritm.

Speranțele gazdelor au fost alimentate însă pentru vreo 25 de minute, perioadă în care între cele două echipe a existat un oarecare echilibru. Dinamo a fost prima echipă care a trecut printr-un moment dificil, după ce Kamel Alouini, jucătorul cu un debut de joc bun, a văzut a doua eliminare încă din minutul 14. Constanța a dat senzația că profită de eliminarea tunisianului și a reușit să pună puțină presiune pe adversar. Însă până în acel moment încă nu începuse recitalul lui Amine Bannour, al doilea jucător tunisian de clasă mondială din atacul lui Dinamo. Interul dreapta a dat senzația că trage cu „tunul”, fiind scos mereu la șut de același Alouini, iar trupa din Ștefan cel Mare a preluat controlul. Fără a se desprinde, pentru că echipa gazdă a reușit să joace bine până la un moment dat faza a doua.

Până la urmă, linia de 9 metri a celor două echipe avea să facă diferența până la pauză. În timp ce Malinovic și Chikovani au fost foarte rar puși în valoare, fiind bine blocați de apărarea adversă, Bannour a fost de neoprit în partea adversă. Dinamo a luat însă viteză după ce la rampă a ieșit și portarul iranian Saeid Heidarirad. Cu trei intervenții la final, iranianul și-a ajutat echipa să intre la cabine la adăpostul unui avantaj important, 15-10

Constanța nu a renunțat la luptă și pentru câteva minute  după pauză s-a așezat parcă ceva mai bine în apărare. Bannour nu a mai ajuns de fiecare dată în poziția ideală și a mai  și ratat. Problerma gazdelor a fost însă că linia lor de 9 metri a fost în continuare inexistentă, prea puțin a reușit să pună apărarea adversă pe picior greșit. În plus, gazdele și-au stăpânit și mai greu nervii. Stefan Vujovic a avut o reacție vehementă în fața arbitrului Radu Iliescu, după ce a fost sancționat cu un fault în atac, astfel că a fost descalificat (min. 39), într-un moment în care Constanța dădea impresia că ar putea reveni.

Dinamo a jucat un meci de Liga Campionilor la Constanța și a avut o echipă completă: poartă, interi care au înscris atunci când au nevoie, joc bine legat în pozițional, dar și o apărare care s-a închis și a jucat excelent la intercepție. Mousavi și Negru au intuit bine în minutul 48 ce vor să facă adversarii, au plecat pe contraatac și cu două goluri marcate la interval de câteva secunde au „rupt” primul meci al finalei: 24-18. Din acel moment, HCDS a fost KO, în timp ce Dinamo a dat senzația că zburdă spre titlu. Diferența a crescut la nouă goluri, 28-19 (min. 53), iar la final echipa lui Conmstantin Ștefan s-a impus fără dubii: 33-26.

Constanța mai are o șansă, pe 22 mai în Dinamo, dar probabil că și trupa din Ștefan cel Mare va încerca să gestioneze altfel situația după episodul cu Steaua în 2018. După 2 ani în care a sărbătorit titlul pe terenurile echipelor CSM București și Steaua, Dinamo are șansa de a declanșa fiesta în propria arenă.

HC Dobrogea Sud Constanța – Dinamo 26-33 (10-15)

Kevic 5, Buricea 5, Chikovani 4, Malinovic 3, Cutura 3, Nikolici 3, Nistor 2, Mladenovic 1 / Bannour 14, Negru 3, Komogorov 3, Gavriloaia 3, Mousavi 3, Alouini 3, Descat 2, Savenco 1, Kuduz 1

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de la nunta faraonică
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Se dă interdicție completă în România. Va fi ilegal în spațiul public. Dispare din orice oraș și sat
Se dă interdicție completă în România. Va fi ilegal în spațiul public. Dispare din orice oraș și sat
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
×