Sistemul competițional play-off/play-out le dă bătăi de cap lui Gigi Becali și Edi Iordănescu. Finanțatorul FCSB îl dorește acum, pentru a avea timp să pregătească echipa în preliminariile europene, în timp ce fiul fostului selecționer vrea să termine sezonul la echipa din Mediaș. În plus, Iordănescu jr. a recunoscut că a avut contacte și cu echipe din străinătate, dar că a refuzat din start.
Gigi Becali caută de urgență un antrenor, care să aibă timp să pregătească echipa pentru sezonul 2019-2020, unul foarte important, în care nu se mai acceptă ratarea titlului în Liga 1 Betano. De asemenea, la fel de importantă e și pătrunderea într-o grupă europeană, întrucât vicecampioana va pierde, din nou, bani importanți, dacă va fi eliminată în preliminarii.
Astfel, FCSB a început să-i facă marcaj strâns lui Edi Iordănescu, care nu e dispus să renunțe la colaborarea cu Gaz Metan, cel puțin până la finalul acestui sezon. De asemenea, managerul general al clubului susține că a existat interes și de la echipe din afara țării, dar că a renunțat la ideea de a pleca din România, cel puțin pentru moment: „Îmi asum și stau acasă, dacă nu va mai fi timp pentru o altă colaborare. Îmi asum că trebuie să aștept o perioadă. Am avut tatonări cu echipe din străinătate, am fost abordat de intermediari, dar am refuzat. Le-am spus că sunt sub contract, îmi asum că poate o echipă sau alta e posibil să numească un alt antrenor. Când spun că aștept… Vedem ce se întâmplă la mine”, a declarat managerul general al formației din Mediaș, la ProSport LIVE.
Între timp, FCSB a anunțat despărțirea oficială de Mihai Teja, care a stat mai puțin de jumătate de an la vicecampioana României. Conducerea i-a transmis și un mesaj, după ratarea obiectivului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER