Arbitrul Sebastian Colțescu va fi la centrul finalei Cupei României, Astra Giurgiu – Viitorul, care va avea loc pe 25 mai pe stadionul Ilie Oană din Ploiești.
Pe pagina oficială a clubului din Giurgiu a fost publicat un comunicat în care oficialii Astrei notează că nu li se pare corectă delegarea lui Sebastian Colțescu la meciul care ar putea să o trimită pe gruparea pregătită de Costel Enache în cupele europene, în cazul în care ar câștiga trofeul.
„Din start, clubul nostru dorește să asigure întreaga suflare fotbalistică de buna credință privind calitatea și moralitatea arbitrilor români, așa cum am susținut tot acest sezon.
Tocmai de aceea, credem că este inoportună și forțată presiunea privind delegarea centralului Sebastian Colțescu la finala Cupei României de sâmbătă! În condițiile în care îl vedem pe acesta în lojele arenei din Craiova, la meciurile celor de la CSUC, adversar care așteaptă un singur rezultat pentru a se califica în Europa sau prezent la omologarea arenei ca reprezentant al fotbalului doljean, suntem convinși că există o presiune suplimentară, la care Colțescu nu trebuie supus.
Sperăm că în fotbalul românesc ierarhiile se joacă doar pe teren și așa va fi și sâmbătă în finala cu Viitorul! Cine merită (doar) pe teren, să reprezinte România! Dacă am fi mers în Europa după clasamentul bugetelor, atunci, Astra ar fi trebuit să nu se prezinte cu Lyon, West Ham sau Roma…„, se arată în comunicatul publicat pe pagina oficială a celor de la Astra Giurgiu.
Viitorul este deja calificată în preliminariile cupelor europene în urma clasării pe locul trei în play-off. Dacă băieții lui Hagi vor câștiga Cupa României, U Craiova ar ajunge în cupele europene, datorită poziției a patra ocupată în clasamentul Ligii 1 Betano, iar Astra ar rămâne și fără trofeu, și fără Europa League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER