Fie play-off sau play-out, Dan Nistor continuă să apese pedala de accelerație. Căpitanul celor de la Dinamo a mărturisit de unde își ia forța și ambiția pentru a da totul pe teren. Gruparea din Ștefan cel Mare a reușit doar un egal cu Poli Iași, scor 0-0, în etapa cu numărul 12, dar jucătorul în vârstă de 31 de ani a declarat că echipa sa trebuia să ia cele trei puncte.
„Eu cred că azi am meritat victoria, am avut și un penalty, am avut multe ocazii, nu a intrat azi mingea în poartă. Dacă nu e Montini e altcineva. Dinamo nu stă într-un jucător și nu va sta niciodată. Ne pare rău că nu am putut să câștigăm„, a spus Dan Nistor, la Digi Sport, care a continuat:
„Mă motivez pentru că eu am un copil acasă și trebuie să îl cresc. Eu nu am avut când am fost mic ce are el acum. Și vreau să îi ofer tot ce depinde de mine să stea liniștit toată viața lui. Unii au prime în contract, destul de bune pentru Liga 1„.
Dan Nistor ar putea îmbrăca în această vară și tricolorul. A fost inclus pe lista cu lotul lărgit pentru dubla echipei naționale a României cu selecționatele Norvegiei și Maltei.
„Sunt în lotul lărgit, voi vedea când se va da lista finală dacă voi fi convocat. Până atunci, trebuie să mai așteptăm. Selecționerul va decide asta. Dacă voi fi convocat, îmi voi da viața pentru echipa națională„, a mai spus Nistor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER