Șumudică, afirmații șocante: „Pentru mine, Rapidul a murit! Mi-e scârbă”. Idolul din Giulești, furios: „Să-i întrebați…”

Redactor:
Andrei Pal
Șumudică, afirmații șocante:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică (47 de ani) a surprins pe aeroport, la revenirea în țară după ce a semnat rezilierea cu Al Shabab, și a declarat că Rapidul a murit pentru el. Totul din cauza felului în care s-au purtat șefii grupării din Giulești cu fiul său, care „s-a lăsat de fotbal și a intrat în depresie”. Fostul atacant și idol al tribunelor a fost foarte vehement la adresa noilor conducători.

Șumudică și-a reziliat contractul cu Al Shabab deși se afla pe locul trei în clasamentul din prima ligă din Arabia și, la revenirea în țară, a lansat un atac incredibil la adresa celor de la Rapid, clubul pentru care și-a dedicat o parte mare din viață și de care a rămas atașat. Totul din cauza modului în care a fost tratat fiul său la echipa antrenată acum de Daniel Pancu.

„Rapidul pentru mine a murit. Iubesc doar suporterii, dar ce se întâmplă la acest club nu mai există pentru mine. Păi ar trebui să-i întrebați pe cei de acolo cum s-au comportat cu băiatul meu! Care, la 21 de ani, s-a lăsat de fotbal și a intrat în depresie datorită celor de la Rapid, care, în loc să îl respecte pe Șumudică pentru ce a făcut Șumudică pentru Rapid, și-au bătut joc de copilul meu. Iar eu n-o să uit niciodată lucrul ăsta. Și n-o să-i uit pe cei care au făcut lucrul ăsta.

Nu știu cine e acolo, că nu vreau să le pronunț numele, îmi scuzați expresia, dar îmi vine scârbă să le pronunț numele. La ceea ce am făcut eu pentru Rapid și la cât am fost eu înjurat în țara asta pentru Rapid. Pentru mine, în momentul de față, Rapidul există doar pentru suporteri. Deci, Rapidul, pentru mine a murit datorită faptului a ceea ce i-au făcut copilului meu, Rapidul a murit.

Iubesc acest club, iubesc suporterii, sunt unul dintre ei, dar ceea ce se întâmplă la Rapid nu suntem pe aceeași lungime de undă”, a declarat Șumudică la Otopeni.

Fiul lui Marius Șumudică a vrut să joace pentru Rapid și, în august 2017, a început pregătirea alături de giuleșteni, dar nu a fost păstrat în lot. Daniel Pancu, actualul antrenor al Rapidului, i-a cerut scuze atunci fostului atacant și antrenor al giuleștenilor. Fiul lui Șumi a renunțat la fotbal, iar pentru a-l face să treacă peste depresie, tatăl său l-a luat în staff-ul său.

„Voiam să-mi cer scuze față de tine, pentru că însemni ceva pentru Rapid. Modul în care s-a făcut nu a fost ok, ne-a luat pe toți pe nepregătite. Eu mi-o asum, pentru că pe mine m-a sunat. Noi avem în atac trei jucători de la Mișcarea CFR și de la AFC Rapid, îl mai avem pe Nico (Daniel Nicolae – n.r.) și mai vine un atacant. Erau deja cinci.

Ne-am gândit foarte serios. Îți spun acum: dacă juca în liga a patra la Rapid, băiatul tău ar fi marcat între 20 și 30 de goluri fără probleme. Dar ne-am gândit să dăm o șansă celor care au jucat pentru Rapid în liga a cincea. Nimic personal, nu are nimeni nimic cu nimeni. Eram dator cu scuzele astea, dar doar ție, că ești Șumudică”, a spus Pancu atunci, la Digi Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×