Roland Garros 2019 este un turneu cu o listă mai scurtă de potențiale câștigătoare comparativ cu ediția de anul trecut, afirmă la unison Simona Halep și Petra Kvitova. Cele două bune prietene au analizat situația în circuit înainte de startul French Open-ului, iar concluzia lor este că, în acest moment, există un grup mai restrâns de jucătoare care s-au detașat de plutonprin jocul arătat pe suprafața cărămizie și prin rezultate, fiind mai puțin probabil un succes de tipul celui înregistrat de Jelena Ostapenko, în 2017.
După ce în 2018 Simona vorbea despre un grup de 15 jucătoare care emit pretenții în mod clar la titlul de la Paris, acum românca este de părere că lista s-a restrâns la 10.
„Aș spune că sunt zece acum (n.r. – jucătoare care au șanse de a câștiga trofeul la Roland Garros 2019), pentru că sunt câteva dintre ele foarte puternice și care au avut un sezon excelent pe zgură, ca Pliskova sau Bertens. Ele joacă într-adevăr foarte bine. Dar cred că din acest Top 10, mă includ și pe mine, putem câștiga. Vom vedea”, a spus Simona, nimeni alta decât deținătoarea trofeului.
„Cred că Roland Garros-ul nu este la fel de deschis ca anul trecut. Evident, avem multe câștigătoare de turnee în acest an. dar, desigur, turneele de Mare Șlem sunt un pic diferite. Cred – și nu număr, așa cum a făcut-o Simona – că, într-adevăr, turneul nu mai este la fel de deschis cum a fost anul trecut. Cred că vedem câteva jucătoare care joacă foarte bine pe zgură și care au avut un sezon bun până acum. Cred că nu mai este la fel de echilibrat„, a transmis și Petra Kvitova.
Statistica arată un echilibru evident în WTA: 11 campioane diferite în cele 11 turnee jucate pe zgură
Concluzia trasă la comun de Halep și Kvitova, ocupantele locurilor 3 și 6 în clasamentul mondial, este în contradicție, la prima vedere, cu indicațiile avute după cele 11 turnee WTA disputate în 2019. Concret, au foat 11 câștigătoare diferite în cele 11 turnee (unul singur, la Charleston, jucat pe zgură verde), britanica Johanna Konta fiind singura sportivă care a reușit finale multiple (două, ambele pierdute, la Rabat și Roma).
Campioanele turneelor WTA disputate pe zgură în 2019:
14 jucătoare prezente la startul Roland Garros 2019 au în palmares cel puțin un titlu de Mare Șlem: Serena Williams, Venus Williams, Maria Șarapova, Angelique Kerber, Victoria Azarenka, Svetlana Kuznețova, Petra Kvitova, Garbine Muguruza, Naomi Osaka, Simona Halep, Jelena Ostapenko, Sloane Stephens, Sam Stosur și Caroline Wozniacki. Doar cinci dintre acestea au victorii la Roland Garros: Halep (2018), Ostapenko (2017), Muguruza (2016), Serena Williams (2002, 2013 și 2015) și Svetlana Kuznețova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER