Roland Garros 2019 | Face decoruri pentru filme, a fost in România în urmă cu 6 ani, iar acum are un rol extrem de important la Openul Francez. Zeci de oameni s-au oprit să îl privească, duminică. Corespondență din Paris

  • Publicat:
  • Actualizat:

Corespondență din Paris

Tragerea la sorți pentru cele două tablouri principale de simplu, feminin și masculin, a fost efectuată joi seară. Însă numele celor 128 de jucători și 128 de jucătoare care se vor lupta pentru Cupa Muschetarilor și, respectiv, Cupa Suzanne Lenglen, au apărut pe panoul imens, special amplasat între terenul principal Philippe Chatrier și Terenul 1, abia duminică la prânz, în ziua în care s-a dat start-joc pe tabloul principal. Este vorba despre tradiție: un artist caligraf a completat cu un marker alb lăptos, special, cele 256 de poziții ale tablourilor.

Panoul verde-închis cu tablourile de simplu, care concurează de la egal la egal cu cel mare panou electoral văzut în ultimele săptămâni în București, este unul dintre punctele favorite ale plătitorilor de bilete pentru o fotografie în cadrul complexului, un loc deja iconic, la fel cum mai sunt zidul de zgură ștampilat cu logo-ul turneului sau silueta din bronz care o înfățișează pe Suzanne Lenglen.


Caligrafie, tenis și doi artiști. Christian Delhome spune că apreciază tenisul, ca spectacol, fără a avea un jucător favorit. Jucătorul al cărui nume tocmai apare pe panou, Roger Federer, este chiar artistul suprem din sportul alb. Foto: Cezara Paraschiv

Christian Delhome a început munca duminică, la ora 10:00, cu o oră înainte de startul partidelor, când era deja permis accesul general în complex. A fost un spectacol pentru fanii tenisului. Pentru a ajunge de la Novak Djokovic la Rafael Nadal, extremele tabloului masculin, Delhome a avut nevoie de trei ore și jumătate. A început cocoțat pe o scară metalică și a avansat calculat, verificând ortografia fiecărui nume. A coborât, a ajuns apoi să pună genunchiul în pământ pentru a completa ultimele rânduri. De câteva ori, a scututrat discret mâna și a luat câteva secunde de pauză.

La Roland Garros 2019, i-a ținut loc unui amic. A fost prima dată când se ocupă de tablourile de concurs ale Open-ului Francez, spune Christian Delhome pentru ProSport. „Sunt artist caligraf. Dar nu numai. Fac decoruri de film, sculptez. În Franța, se pune mult accent pe caligrafie, se preferă așa ceva, în locul a ceea ce obții la calculator, pentru că este mai personal”, răspunde Delhome curiozității reporterului ProSport.

Spunându-i că aștept să ajungă la numele lui Marius Copil, reprezentantul României din proba de simplu masculin, Christian Delhome zâmbește, oferind imediat câteva detalii. „Am fost în urmă cu vreo șase sau poate șapte ani în România. Am făcut decorurile pentru un film. Eu lucrez în preproducție, nu stau, practic, la filmări. De aceea, nici nu prea țin minte numele filmelor la care lucrez. De multe ori, nici nu le văd. Dar ține minte că am lucrat cu studenți români și a fost agreabil„, povestește în ceea ce, probabil, a fost cea mai lungă pauză luată în timpul completării tabloului masculin.

Cu Christian Delhome, fanii tenisului se vor întâlni zilnic în următoarele două săptămâni. El va completa mai departe numele tuturor învingătorilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×