FC Botoșani va juca în această seară ultimul meci pe teren propriu din acest sezon de Liga 1, play-out. Pe stadionul Municipal va primi vizita lui Dinamo, de la ora 21:00, o echipă care vrea primul loc în play-out și care are planuri mari pentru sezonul următor. De altfel, ambele cluburi își doresc prima poziție.
Liviu Ciobotariu, fost jucător și antrenor la Dinamo, acum „principal” la FC Botoșani, vrea o victorie în fața „câinilor” pentru a face un cadou suporterilor care au susținut echipa în acest sezon.
„Va fi un joc greu pentru noi. Întâlnim un adversar puternic, o echipă titrată, o echipă cu nume. Noi jucăm acasă, în fața propriilor suporteri și ne dorim foarte mult să avem continuitate în evoluțiile care urmează, să avem rezultate pozitive, chiar dacă în momentul de față noi ne-am realizat obiectivul, acela de a rămâne în prima ligă. Îmi doresc foarte mult să continuăm parcursul nostru, pentru că avem patru jocuri cu patru victorii consecutive, fără gol primit. Suntem în momentul de față într-un clasament al formei, statistic vorbind, pe primul loc și asta se datorează în primul rând jucătorilor care au dat dovadă de caracter, pentru că nu este ușor să joci în două săptămâni patru meciuri, cu deplasări lungi, deplasări grele, meciuri foarte grele pentru noi. Ne așteaptă un joc greu pentru că Dinamo este un nume, Dinamo este o forță. Sunt convins că ei vor să își păstreze prima poziție în clasament. De partea noastră, și noi vrem să continuăm parcursul acesta bun, să arătăm că suntem o echipă care joacă fotbal. Este ultimul joc al nostru acasă în acest sezon și vrem să aducem o bucurie suporterilor, după care ne vom concentra pe ceea ce urmează, adică pe derby-ul de la Iași. Noi nu am jucat niciodată la egal și jucătorii sunt aici și pot să confirme. Noi jucăm tot timpul să câștigăm, însă într-un joc se pot întâmpla multe lucruri. Jucăm acasă și vrem să câștigăm cele trei puncte. Matematic, putem să termină cu un loc mai sus, așa că avem motivare. Nu suntem în vacanță!”, a spus Liviu Ciobotariu înaintea meciului cu Dinamo.
FC Botoșani joacă în această seară, de la ora 21:00, pe teren propriu, cu Dinamo, iar cu o victorie se apropie de echipa bucureșteană la un punct, cu o etapă înainte de finalul sezonului. În acest moment, Dinamo e pe locul 2 în play-out, cu 42 de puncte, iar FC Botoșani e 3, cu 38 de puncte. Prima clasată este Gaz Metan Mediaș, cu 45 de puncte, dar și cu un meci în plus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER