Corespondență din Paris
Simona Halep s-a calificat în turul trei la Roland Garros 2019, semnând, joi, a 25-a victorie a sezonului: 6-4, 5-7, 6-3, după două ore și 11 minute de joc în fața polonezei Magda Linnette. Pentru a patra oară în ultimele cinci meciuri jucate pe zgură, constănțeanca a jucat set decisiv. Partea bună: contorul personal indică acum nouă victorii consecutive la Openul Francez.
Partea mai puțin încântătoare: Simona anunță, de la interviul de pe teren, că nu se simte prea bine, iar la cum a bâlbâit calea spre finiș, de la 6-4, 5-3, cu cele trei mingi de meci ratate în actul doi, îți pui un semn de întrebare. O fi fost și un strop din graba aceea care strică, tradițional, treaba.
Lin e startul cu Linnette
10 puncte în primele 10 minute câștigate de Simona. Simetria e frumoasă, la fel și scorul de pe tabelă, dar și alternanța puncte de plus zece raliuri, puncte scurte. Cum francezul Pouille joacă pe central, este este lesne de înțeles de ce lumea stă la coadă mai degrabă pentru a intra pe Chatrier.
Fanii români sunt entuziaști. Pe o arenă nici măcar pe jumătate plină, refrenele cântate doar de fane sună ciudat. Se aud și ele și pufnesc în râs, discret, cât să nu ai cum să te înșeli de grozăvia pe care ai prins-o din zbor. Tema de antrenament a zilei pentru Simona: cum să revii în game-ul de serviciu de la 0-30. O face de două ori. Magda Linnette urcă la fileu cu fiecare șansă. Chiar dacă o astfel de vizită s-a lăsat cu break în primul game. Un domn pare mai mult interesat să intre pe contre cu fanele Simonei, așa că îi strigă numele de două ori în jocul al patrulea. Mag-da, Mag-daaa se conformează și recuperează break-ul, având zvâc la retur.
Simona se pune pe lovit, cu tot cu sunetul deja inconfundabil care o lasă nu departe de icnetele unei Sabalenka, de exemplu. La 0-40, albinuța noastră aleargă stânga dreapta fără să îi iasă, apoi vine eroare pe retur, apoi și de pe draga sa armă, reverul în lung de linie. Când este surprinsă de alegerea polonezei, o vezi cum parcă face o tumbă, un artificiu pentru a se redresa. O ajută însă out-ul conaționalei Radwanskăi. Și break-ul vine încă o dată, spre liniștea micuței galerii.
Magda Linnette are curaj să atace dreapta Simonei, are reușite din gama mama-mia, dar greșelile sunt mai multe decât reușitele. E 2-5 pe tabelă și Magda nu capotează. O pasează dintr-o atingere lină pe Simona, efort apreciat de întreg Lenglen-ul și răsplătit cu aplauze. Dreapta o propulsează spre break pe Linnette.
Simona nu se iartă pentru că este la egalitate de neforțate cu Linnette. Gesturile trădează frustrarea. Simona vrea acea minge de set, la 40-40 în game-ul de retur, ridică amblele mâini când se simte deranjată, oprind mișcarea de serviciu a polonezei. A funcționat? Nicicum, pentru că Linnette prinde o tușă controversată, despre care Simonei nu-i vine a crede că e in. Hotărârea arbitrului care a făcut overrule este însă clară, motiv pentru care din tribună se aude distinct, înainte de verdict: o să o dea bună.
Pentru a doua oară la linia de serviciu pentru a închide setul, Simona pășește apăsat, cu rever câștigător și as. Tonul din tribună, în dialogul taberelor, devine iritat. Simona a vrut passing câștigător, dar i-a pus mingea în rachetă Magdei Linnette, astfel încât românca trebuie să se mulțumească cu un final de set cu punct făcut în mare parte din serviciu. 10 lovituri câștigătoare, 16 greșeli neforțate.
Hai cu dreapta, hai cu steagul, dar finalul, Simona, cei ai avut cu finalul?
După două game-uri din setul doi, românca simte parcă nevoia să îi arate Magdei că are dreaptă bună, dar nu ca a ei. Primul trasor este sărbătorit ca un set, cu un roar mioritic pentru care se îndoaie de mijloc, canalizând parcă întreaga energie. Publicul răspunde și el, punând pe allegro. Vine un al doilea, cu construcție mai clară și break-ul de 2-1.
Simona încă nu ajunge în șpagat pe zgură așa cum o făcea Kim Clijsters, deși la unele execuții laser ale polonezei pare unica soluție. Își ia o secundă în plus pentru a se ridica, dar cu toți pașii de pe pământ făcuți, corect, în teren, Magda Linnette ratează ținta, acompaniată de un nuuuuuuu prelung din spatele camerelor care asigură transmisia. Simona păstrează avantajul.
Un steag românesc ajunge chiar în buza terenului Lenglen. Fata are Hai, Simona! scris ca la ora de traforaj și lucru manual. Tatăl o ia pe sus și o trece ultimul rând de scaune, când arbitrul anunță time! Acum, fata agită steagul pe ritmul refrenul galeriei, între punct, mai ceva decât se cutremură pletele unui rocker, la bisul trupei favorite. Îl trece apoi peste umeri, când vântul pare că o înțeapă. Apoi, la loc comanda.
Un forehand din teren îi aduce Simonei prima minge de break, unul din spatele baseline-ului i-o face uitată. La egalitate, Linnette-tăiette inventează o nouă scurtă care parcă se lipește de zgură. Iar Simona nu poate prinde, nici scurta, nici altă minge de meci la retur. Răspunsul vine pe serviciu, prompt, ca smash-ul din start de game. Un fan se joacă de-a completează fraza. Din stânga se aude – Hai, Simona!, iar din celălat capăt al tribunei – we believe in you!
La fel ca în final de prim set, Simona a vrut să facă spectacol la ultimul punct, a lăsat terenul descoperit și s-a văzut pasată. Tribuna exultă la defensiva ermetică a polonezei, savurând ideea de a mai primi un bonus de câteva puncte. Undeva, în spatele carului de emisie, o spectatoare flutură în delir un steag al Poloniei. Simona este pedepsită, cu break și apoi, imediat, într-o stare de consternare generală, rămâne în urmă la 5-6.
Fără ca schimburile să ajungă măcar la cinci lovituri, Magda Linnette face un nou break, al patrulea game la rând și împinge meciul în decisiv. Jumătate de Lenglen e înghețat, jumătate în delir.
Simona s-a dus în zona de minus în acest set doi (14 winnere, 16 greșeli neforțate), iar Linnette, cu plus 1, a smuls viață din rezerva de energie a Simonei.
Furia Roja
Din pauza dintre seturi, Simona a ieșit ca un taur furios. Din tribune, un mix de de sentimente: ironii, declarații de dragoste, blesteme din folclor doar-doar mingea aia o ieși în out. Bilanțul Simonei, mai hotărâtă să pună mingea în lung de linie: 3-0, 3 puncte cedate. Totul până la hopul doi pe serviciu, când brațul s-a smucit din nou necontrolat. Pe 3 greșeli, Linnette a luat break, contribuind cu un shot câștigător.
Simona a dat mai departe în clocot. Break la zero, jap-jap, parcurs lin pe serviciu, până la scurtcircuit. Eroare, retur în lung de linie privit fără tresărire, dublă și egalitate. Apoi servă cum trebuie, decisivă, și game. Sub amenințarea întunericului, sub picături de ploaie, Linnette mai smulge un al doilea game, înainte de ceea ce ar trebui să fie o simplă formalitate pentru Simona – să închidă la serviciu meciul.
Logica este însă sfidată, încă o dată. De patru ori, lovitura Simonei se oprește în fileu, fără explicație, în timp ce ecranele laptopurilor din zona presei se udă amenințător pentru funcționarea lor. Linnette este încă în meci, cu trei game-uri în decisiv.
Este nevoie de o eroare de pe dreapta Magdei Linnette pentru ca Simona să treacă, oficial, în turul trei. Se lovește cu putere, cu pumnul strâns, în piept. Un meci cu ezitări s-a încheiat, iar tribuna trimite aplauze calde spre ambele.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER