Învingătoare în fața Magdei Linette, scor 6-4, 5-7, 6-3 după două ore și 13 minute de joc, Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) s-a prezentat relaxată la conferința de presă pe care a susținut-o în fața jurnaliștilor români de la Roland Garros. După ce a dezvăluit că s-a confruntat cu probleme la stomac, unele deloc grave, constănțeanca și-a lăudat adversara mult mai slab cotată și a vorbit despre Darren Cahill și noua echipă tehnică din jurul său.
„Sunt obosită, mi-a fost rău pe toată durata meciului, dar acum mă simt mai bine după ce am făcut un masaj. E ceva la stomac, o stare de rău, dar nimic grav, nimic serios. Și eu am fost în situația aceasta, mereu când am jucat cu jucătoarele din top 10 m-am extramotivat, probabil și ele fac același lucru. A jucat foarte foarte bine, a alergat mult, a fost un meci bun. Cred că eu nu am jucat suficient de mult înalt, am jucat foarte mult pe mijloc, îmi dau seama acum de acest lucru. Cred că ar fi trebuit să deschid mai mult terenul și era mai ușor atunci. Am fost aproape să câștig în două seturi, nu s-a întâmplat, însă e o victorie foarte importantă”, a declarat Simona, care nu e nici pe departe o fană a meciurilor jucate în sesiunea de seară: „Terenul era ud, atmosfera era grea, nu pleca mingea. Cred că raceta a fost o mică scuză pentru mine, dar, într-adevăr, jocul a fost mai lent azi. Nu-mi place să joc seara, chiar am avut emoții fiind programată ultimul meci. Dar asta e, trebuie să joc ceea ce primesc”.
Incapabilă să închidă meciul în setul al doilea, Halep recunoaște meritele adversarei și spune că în mintea sa a încolțit, la un moment dat, gândul că ar putea continua meciul și mâine, așa cum vor face Krunic și Țurenko, cele două posibile adversare din turul al treilea: „Cred că experiența meciurilor de până acum m-a ajutat, am mai fost în situația asta și am învățat din alte meciuri. Am știut că trebuie să stau calmă, de aceea am câștigat. Nu știu dacă m-a surprins, tot jocul ei a fost extraordinar, știam că e solidă, dar azi cred că a jucat cel mai bun meci al ei. În setul al doilea cred că nu am avut șansă la o dreaptă cross, a ieșit out, apoi s-au întâmplat mai multe pe serviciul meu. Mă uitam la cer, dar nu analizam prognoza meteo. Încercam să iau energie, să fiu focusată pe ceea ce am de făcut, nu pe vreme și pe faptul că se poate întrerupe meciul. M-am gândit la acest lucru (n. red – că meciul s-ar fi putut întrerupe din cauza întunericului) când aveam 5-1, nu voiam să joc și mâine, dar e bine că s-a terminat așa”.
„Îi simt lipsa lui Darren, îmi transmitea liniște”
Rămasă la final de 2018 fără Darren Cahill, omul care a dus-o spre primul Grand Slam al carierei și fotoliul de lider mondial, Halep resimte lipsa strategului australian din loja sa, dar are încredere că noua echipă, în frunte cu Daniel Dobre, va funcționa la parametri asemănători: „Cu siguranță, mai am de progresat. Asta încerc să fac zi de zi, e obiectivul meu să devin mai bună pe teren și în afara lui. Am progresat la atitudine, pun în practică tot ce mi-a spus Darren. Bineînțeles că-i simt lipsa, e un antrenor extraordinar. Încep să mă adaptez la noua echipă, la tot ce se întâmplă în jurul meu, important e că am câștigat primele două meciuri aici. Din moment ce am ales echipa, consider că e una bună, potrivită în acest moment. Am încredere, oamenii din echipa mea sunt pozitivi. Dar îi simt lipsa lui Darren, îmi transmitea liniște în momentele grele. Încerc să mă adaptez la noua echipă, cu siguranță e loc de progres din ambele părți”, a mai spus Simona, pentru care laudele primtie de la legende precum Boris Becker sau Mats Wilander reprezintă motiv de determinare: „Complimentele îmi dau încredere, e un lucru extraordinar că specialiștii vorbesc frumos despre bine. Ei știu tenis, știu ce vorbesc. Simt presiune, dar mă simt bine, mă simt pozitivă”.
„Este foarte bine că am o zi pauză mâine, nu-mi place la început de turneu să joc trei seturi. Dar le iau ca atare, nu am niciun fel de supărare. A jucat bine, nu am câștigat setul al doilea, dar mă bucur pentru victorie”, a încheiat Halep, care trebuie să aștepte, vineri, finalul meciului Krunic – Țurenko pentru a afla cu cine se bate pentru un loc în a doua săptămână a Openului Franței.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER