Roland Garros 2019 | „New America” e la putere, sâmbătă: Irina Begu s-a oprit în turul trei, învinsă în două seturi de Amanda Anisimova. Cronica partidei mutate de pe Terenul 1 pe 7

Roland Garros 2019 |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Corespondență din Paris

Irina Begu a părăsit, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, învinsă de una dintre cele mai promițătoare sportive ale noului val. În timp ce pe central o altă tânără americancă, Sofia Kenin (21 ani) o executa pe Serena Williams, Amanda Anisimova (17 ani) o învingea pe Irina Begu, 7-6(6), 6-4, după o oră și 41 de minute de joc.

Jocul mai curajos al americancei a fost premiat, la finele unui duel în care fluctuații au avut ambele sportive. Begu a fost însă, mai mereu, în cursă de urmărire – cu excepția tiebreak-ului setului întâi, în care a condus 6-4, dar a comis dublă greșeală. Cu 24 de lovituri câștigătoare și 29 de greșeli neforțate, Anisimova a ajuns la finiș având, per total, cinci puncte în plus față de Begu (11 winners, 27 unforced errors).

Amanda Anisimova scrie o filă din istoria acestui mileniu la Paris: este cea mai tânără jucătoare de la Martina Hingis încoace ajunsă în săptămâna a doua a French Open-ului.

România rămâne cu o singură sportivă în luptă pe tabloul de simplu feminin – Simona Halep (cap de serie 3), care continuă cursa de apărare a trofeului cu un meci împotriva polonezei Iga Swiatek.

Mica mare distanță dintre Terenul 1 și Terenul 7. Sprint și trâmbițe de pe Lenglen, start lansat pentru rusoaică și o replică pe măsură a Irinei

Una dintre cele mai complicate situații cu care te poți întâlni în complexul de la Roland Garros este să se schimbe terenul de disputare al unei partide. Exact asta s-a întâmplat, sâmbătă, cu meciul Irina Begu – Amanda Anisimova. Programat inițial pe terenul unu, bull-ring, meciul a ajuns pe Terenul 7, din dorința organizatorilor de a nu risca o întrerupere într-un eventual set trei, în condițiile în care vineri, pe același teren, Wawrinka și Dimitrov nu au apucat să joace decât 3 din 3 seturi.

În astfel de cazuri, te bazezi pe noroc (verifici programul fix la momentul oportun), stai doar cu ochii pe ecran sau te bazezi pe telefonul fără fir.

În 15 minute, de exemplu, să ajungi de pe arena Simonne Mathieu, aflată în extremitatea extremităților, înafara vechilor limite ale complexului, pe Terenul 7, situat între Chatrier și Lenglen, cele mai mari două arene, totodată tradiționalele arene ale complexului, este o probă fizică, sub soare tare, ce bate din față, printr-o mare de oameni.

Anisimova intră tare în meci, cu look-ul ei de model de catway. Celebra poney-tail blondă țopăie în ritm cu serviciul, bărbații au ce admira, iar mingea e aspră și lungă, iar Irina intră în duel cam cum a făcut-o și în turul anterior, cu Muchova. Ezitant, cu mingi care se opresc în plasă, iar americanca de origine rusă ia din start avantaj, 3-0, după ce a scos la rampă un rever excelent.

Prin poziționare în teren, Anisimova este în fața Irinei. Este greu să joci pe acest teren. Dominic Thiem tocmai și-a încheiat meciul pe Lenglen, iar interviul condus de Marion Bartoli se aude tare de tot, de parcă am avea o boxă fix pe Terenul 7. Irina însă rezistă excelent în defesnivă, salvează din poziție extremă și finalizează decisiv de două ori, scoțând la rampă un prim lung de linie. Obține, astfel, primul game.

Presiunea aplicată de Irina începe să dea roade. Anisimova se simte forțată, ratează ținta, iar românca recuperează break-ul, apoi egalează la 3, dându-i o nouă temă de gândit adversarei, printr-o scurtă imparabilă. Amanda arată însă rapid că are maturitate, în ciuda celor doar 17 ani ai săi și replică printr-un hold la zero, ținând punctele în limita 0-5 lovituri.

Irina are prima șansă, dar Anisimova o are pe cea care contează: de la 6-4 în tiebreak, Begu nu a mai câștigat punct

Game-ul opt este greu pentru Irina. Sub privirile antrenorului Victor Crivoi însă, Begu salvează două mingi de break. Pe a doua, vedem fața copilăroasă a Amandei: după un schimb prelungit de româncă până când Anisimova își ia inima în dinți, atacă reverul în lung de linie și ratează, noua stea a tenisului american își pune mâinile în șold, bosumflată.

Begu are o doză de șansă, într-un game nouă în care servește sub presiunea scorului, în care ajunge cu o statistică 5 lovituri câștigătoare, 10 greșeli neforțate, reverul americancei nu îi mai face puncte acesteia, iar asta ajută la salvarea unui nou breakpoint. Irina nu reușește să returneze constant lung și pe centru, așa cum o deranjează pe Anisimova, iar o tribună neîncăpătoare, cu tot cu Horia Tecău în tabăra Irinei, vede cum americanca își asigură măcar tiebreak-ul. Irina câștigă un game al emoțiilor, în care a trecut pe la egalitate după un 40-0 clar ca cristalul. Serviciul aterizează însă pe linie, salvator, iar manșa se decide la tiebreak.

Antrenorul de la Academia Bollettieri scapă un yeah! de plăcere, la returul câștigător prin care Anisimova obține primul său mini-break, pentru 2-1. Imediat, vine un yes!, scurt, tare, cât să se audă la baseline-ul celălalt, după un schimb purtat de Anisimova din spate, cu Begu la fileu și încheiat bine cu passingul. Totuși, terenul se schimbă la 3-3. Experiența Irinei contează, românca trecând în avantaj după o tentativă de scurtă ratată de Anisimova, însă, la 6-4, pe serviciu, după ce tribuna tocmai încurcase Parisul cu Rouen-ul din Fed Cup, lansându-se într-un I-ri-na!, I-ri-na! cald, vine o dublă greșeală costisitoare, care îi dă și tupeu Anisimovei. Consecința: Irina pierde controlul, pune mingea în fileu, rămânând în urmă la 6-7, apoi este executată în doi timp pe un serviciu doi nici prea-prea, nici foarte-foarte, cu retur de dreapta, urmat de o a doua, în același colț, fix pe tușă.

Anisimova trece linia de finiș aproape în paralel cu Sofia Kenin

A spus cineva bis? Anisimova cam asta a înțeles. A deschis cu break, returnând agresiv. Asul Irinei e izolat și nu o poate salva. Mititica rusoaică (și ne referim la vârstă, pentru că la cei 1,80 m…) face și desface pe lansare, mai arată o dată că la scurtă mai are de muncit, dar, una peste alta, câștigă game-ul de la 0-40.

De pe central știi că se întâmplă ceva important. Sofia Kenin e pe punctul de a pierde break, după huiduielile care se aud. Știi că Serena Williams este în dificultate. La fel cum și Irina. care cedează al doilea break în manșă. Begu câștigă câțiva centimetri la lungimea mingii, iar asta se vede imediat pe tabelă, sub forma unui break recuperat.

La fel ca în primul set, Irina Begu egalează la 3, controlând teritorial în fața Anisimovei. Voleul drive al româncei e ferm, gândirea lucidă la contre-pied, iar dreapta americană dă și ea rateuri, astfel încât românca are 8 din 10 puncte câștigate în ultimele două game-uri de retur.

Ritmul de sinusoidă al meciului o aduce din nou pe minus pe Irina, la 4-4. A ratat din nou, consecutiv. Horia Tecău discută cu Victor Crivoi, pe central Serena e OUT. Irina termină meciul cu retur ratat, iar Amanda Anisimova lasă racheta pe zgură, nevenindu-i să creadă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×