Pompiliu Bixi Mocanu, comandatul Clubul Sportiv al Armatei Steaua, a comentat în cadrul emisiunii ProSport LIVE posibilitatea ca echipa sa să ajungă în Liga 3 în acest sezon, datorită parcursului echipei de juniori în Liga Elitelor.
Acesta a spus că Steaua a făcut primele demersuri în acest sens. Echipa trebuie să îndeplinească, astfel, criteriile precizate în regulamentul Federației Române de Fotbal: „Referitor la acest aspect, am luat în calcul în această dimineață și această variantă. Chiar i-am transmis rugămintea domnului Neagoe (n.r. – managerul secției de fotbal CSA Steaua), să facă o solicitare în acest sens la Federația Română de Fotbal. Dacă există o posibilitate cât de mică, trebuie să o luăm ca și o opțiune foarte, foarte serioasă.
Am studiat regulamentul, știm că există o posibilitate, cu condiția ca să îndeplinim condițiile de promovare din acest punct de vedere și am luat-o în calcul”, a spus Bixi Mocanu, la ProSport LIVE.
Lider în Liga 4 pe tot parcursul sezonului, Steaua a ratat promovarea după ultima partidă din play-off, cu Carmen București. Echipa antrenată de Daniel Iftodi a câștigat cu 1-0, printr-un autogol al „militarilor”, și va juca barajul de promovare în Liga 3 cu Ulmu, reprezentanta județului Călărași.
Steaua s-a impus cu 5-1 în fața lui Dinamo în play-off, iar în al doilea meci au câștigat cu Progresul 2005 București, scor 2-0, cu două goluri marcate pe finalul partidei. Carmen București nu a pierdut niciun meci în 2019.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER