Antrenorul Mircea Rednic a fost dat afară de conducerea lui Dinamo luni, în locul său fiind instalat Eugen Neagoe. Totuși, „Puriul” nu duce lipsă de oferte și exclude să continue la o echipă din Liga 1 Betano.
„Acum am ofertă de un milion de euro, dacă vreau să mă duc undeva. Chiar și mâine pot să semnez, să plec în Qatar. Un milion două sute de mii de euro, cu tot cu banii pentru staff”, a spus Mircea Rednic la Digi Sport. Antrenorul a anunțat că nu va prelua acum o altă echipă din Liga 1, existând interes din partea celor de la Craiova, iar pentru o scurtă perioadă va sta departe de fotbal. „O să plec în Belgia ca să mă operez”, a explicat fostul tehnician al lui Dinamo. Acesta a suportat mai multe intervenții chirurgicale de-a lungul timpului, la genunchi sau tiroidă.
Eugen Neagoe, care a fost numit luni antrenor al lui Dinamo, în locul lui Mircea Rednic, a comentat situația. „Chiar dacă am semnat pe doi ani, rezultatele țin un antrenor în funcție. Acum s-a întâmplat tot ce s-a întâmplat. Nu au fost negocieri grele, au fost foarte simple. Vrem rezultate foarte bune, asta este important pentru Dinamo. Dinamo trebuie să se bată întotdeauna la cupele europene și la titlu. Nu eram aici dacă nu ne doream cupele europene și o calificare foarte, foarte bună. Am discutat și despre transferuri. Vor fi mulți jucători care vor veni, nu foarte mulți, dar importanți. Cu siguranță vor fi jucători valoroși”, a declarat Neagoe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER