PSG a devenit favorită să-l transfere pe Matthijs de Ligt (19 ani), căpitanul lui Ajax. Presa internațională a aruncat „bomba”, după ce marile cluburi au demarat o adevărată licitație pentru semnătura tânărului fundaș olandez crescut de clubul batav. Jurnaliștii au înaintat și numele omului-cheie din tranzacția prin care PSG ar pune mâna pe una dintre „perlele” fotbalului mondial.
ESPN scrie despre faptul că francezii sunt în pole-position pentru a obține semnătura lui De Ligt. Barcelona părea favorită în ceea ce privește transferul olandezului, dar negocierile s-au tergiversat prea mult timp, astfel că și alte cluburi au încercat să profita. Manchester United, Bayern și Liverpool s-au arătat interesate de aducerea căpitanului lui Ajax.
Se pare, totuși, că PSG are rolul de favorită în acest moment, datorită eforturilor făcute de Leonardo, fostul director sportiv al parizienilor, care e pe punctul de a se întoarce pe Parc des Princes după șase ani în care a lucrat la AC Milan. Jurnaliștii de la ESPN scriu despre afacerea care ar urma să aibă loc în perioada următoare.
Barcelona s-a înțeles cu Ajax la prețul pentru De Ligt încă din aprilie 2019, însă șefii de pe Camp Nou n-au reușit pentru moment să-l convingă pe De Ligt să-și pună semnătura pe contract. Olandezul cere un salariu mai mare față de cel oferit de catalani și garanția că va juca titular, în ciuda concurenței de pe postul său.
— Transfer News Live (@DeadlineDayLive) 6 iunie 2019
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER