Conte și prima decizie radicală la Inter! După Icardi, antrenorul vrea să scape de un alt „greu”

Redactor:
Andrei Pal
Conte și prima decizie radicală la Inter! După Icardi, antrenorul vrea să scape de un alt
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antonio Conte a fost numit în funcția de antrenor la Inter Milano, în urmă cu o săptămână, iar tehnicianul este pregătit să ia o decizie importantă, potrivit presei din Italia.

Conform celor de la Corriere della Serra, Inter l-a trecut pe lista de transferuri pe Radja Nainggolan (31 de ani) la recomandarea lui Conte. Potrivit sursei citate, Nainggolan își dorește să se întoarcă la AS Roma, club la care a evoluat timp de patru sezoane, în perioada 2014-2018.

În ciuda faptulut că l-au trecut pe lista de transferuri pe Nainggolan, cei de la Inter nu ar fi dispuși să îl cedeze prea ușor pe mijlocașul belgian. Nerazzurrii solicită nu mai puțin de 29 de milioane de euro, acoperindu-și astfel o mare parte din suma plătită în urmă cu un sezon pentru fotbalist, 38 de milioane de euro.

Odată cu transferul la Inter, Nainggolan a avut o formă ceva mai puțin apreciată față de cea din perioada Roma. El a evoluat în 36 de partide în toate competițiile, reușind șapte goluri și trei pase decisive.

La AS Roma, Radja Nainggolan, retras din naționala Belgiei înainte de Campionatul Mondial din 2018, a evoluat în 203 de partide, reușind 33 de goluri și 29 de pase decisive. Piacenza și Cagliari sunt celelalte echipe din cariera lui Nainggolan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Furtună la Casa Albă! Donald Trump, amenințări dure pentru Vladimir Putin
Furtună la Casa Albă! Donald Trump, amenințări dure pentru Vladimir Putin
BREAKING! Românii, sfătuiți să NU iasă din case și să nu deschidă geamurile S-a emis și Ro-ALERT
BREAKING! Românii, sfătuiți să NU iasă din case și să nu deschidă geamurile S-a emis și Ro-ALERT
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total schimbată
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total…
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025: doar 64% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5, la limba română
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025: doar 64% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5, la…
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Fericire imensă pentru Călin Georgescu.  Băsescu i-a dat vestea uriașă fix acum
Fericire imensă pentru Călin Georgescu. Băsescu i-a dat vestea uriașă fix acum
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi iubi mereu, așa cum ne-am promis”
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×