Ionuț Radu (22 de ani) e la mare căutare în Italia, iar portarul e aproape să doboare recordul celui mai scump fotbalist român vândut vreodată. Goalkeeperul cumpărat de Genoa de la Inter în vara trecută a crescut enorm, iar prestațiile sale au atras atenția celor de la AS Roma, care vor să-l cumpere, conform unui anunț făcut de presa din Italia.
Jurnaliștii din „Cizmă” scriu că Radu ar putea fi transferat de AS Roma, formația din Cetatea Eternă fiind gata să achite 30 de milioane de euro. Românul se va întoarce, cel mai probabil, la Inter după Euro 2019, de unde va fi vândut mai departe. Mai există și varianta ca romanii să plătească 15 milioane de euro și să-l trimită la Milano pe Edin Dzeko, atacantul de care „nerazzurrii” sunt interesați.
Mai multe cluburi sunt urmele lui Ionuț Radu, după prestațiile bune din tricoul Genoei. Olympique Lyon sau Borussia Dortmund îl au și ele pe „radar” pe goalkeeperul român. Prestațiile avute în acest sezon, la Genoa, i-au adus lui Ionuț Radu o cotă de piață de 15 milioane de euro. El îi depășește la acest capitol pe Răzvan Marin (9 milioane de euro), Florin Andone și Alexandru Mitriță (6) și pe Ștefan Radu (5).
Genoa l-a transferat definitiv de la Inter pe Radu în schimbul a 7,5 milioane de euro, în vară. La „grifoni”, românul a jucat 33 de meciuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER