Selecționerul a fost acuzat că face selecția în mod preferențial. Totul a plecat după meciul cu Norvegia, din preliminariile EURO 2020, scor 2-2, când a fost criticat, printre altele, pentru titularizarea lui Gicu Grozav. După partida cu Malta, Contra a răbufnit la conferința de presă la adresa contestatarilor, iar acum antrenorul Marius Șumudică l-a apărat pe „Guriță” și a explicat.
„Contra are bani, ce să facă, stă să se prostitueze să ia bani de la impresari? Niciodată. Un antrenor la nivelul ăsta nu ține cont de interese vreodată. E o prostie, credeți că are nevoie ”Guriță” să îi plătească cineva vreo vacanță? Hai să fim serioși!
Știți ce se întâmplă? Toți antrenorii au câte o afinitate pentru un jucător. Mi s-a întâmplat și mie. Contra are mare încredere în Grozav. Eu l-am văzut în Turcia, când era la Bursa. Grozav poate crește mult, dacă îi dai încredere”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport 1.
Preliminarii EURO 2020. România se află în Grupa F, alături de Spania, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe și Malta. Pentru a se califica la turneul final, România trebuie să încheie Grupa F pe una dintre primele două poziții. Mai există și o șansă în playoff-ul Ligii Națiunilor, dar acolo situația este destul de complicată.
Clasament Grupa F
Spania 4 4 0 0 11-2 12 Suedia 4 2 1 1 8-7 7 România 4 2 1 1 11-5 7 Norvegia 4 1 2 1 8-7 5 Malta 4 1 0 3 2-10 3 Feroe 4 0 0 4 3-12 0
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER