FC Hermannstadt făcut un pas mare pentru menținerea în Liga 1 după ce duminica trecută a câștigat cu 2-0 la Cluj Napoca, în fața a circa 25 de mii de spectatori, manșa tur a barajului cu Universitatea Cluj. Petrișor Petrescu (79′) și Juvhel Hama Tsoumou (80′) au marcat în două minute golurile care au decis soarta partidei de la Cluj și i-a făcut pe sibieni mari favoriți să rămână în prima ligă și în noul sezon.
Returul are loc astăzi, de la ora 18:00, la Sibiu, pe stadionul Municipal. Clujenii nu s-au dat bătuți și vor încerca să întoarcă scorul în favoarea lor, pentru asta având nevoie de minim o victorie tot cu 2-0, ca apoi să joace prelungiri și eventual să ajungă la lovituri de departajare. În anul în care sărbătorește centenarul, Universitatea visa la o promovare în Liga 1. Nu a putut-o obține direct în campionat, în condițiile în care Chindia Târgoviște și Academica Clinceni s-au dovedit cele mai bune echipe ale sezonului și s-au clasat pe primele două locuri, însă obiectivul încă poate fi îndeplinit.
Bogdan Lobonț: „Mergem să ne jucăm șansa. Băieții mei vor da totul”
Antrenorul clujenilor, Bogdan Lobonț, era optimist că Universitatea poate întoarce avantajul sibienilor și obține promovare. „Meciul ține 180 de minute. Mai avem de jucat a doua repriză, la Sibiu. Așa cum ei au reușit să dea două goluri, la fel putem să facem și noi. Important este ca băieții să se refacă după efortul extraordinar pe care l-au depus. Trebuie să fim realiști, pentru că astă-seară a fost alt ritm. Este o experiență din care cu toții avem de învățat. Băieții au dat maximum din tot ceea ce au putut ei și trebuie să ne refacem cât mai bine pentru miercuri. Miercuri mergem și ne jucăm șansa la sigur. Nu sunt supărat, de ce să fiu supărat? Nu sunt supărat deloc. Au dat tot ceea ce au putut ei să dea, tot ceea ce le-am cerut eu, au dat. Avem trei zile la dispoziție să ne refacem și după aceea mergem la Sibiu să ne jucăm șansa”, spunea Lobonț la finalul partidei tur a barajului pentru promovare.
„Mergem să ne jucăm șansa. Băieții mei vor da totul, la fel cum au făcut-o și sâmbătă. Nu cred că e nevoie să-i mai motivez în meciuri de genul ăsta. Se motivează singuri. Știu că pare negru sau imposibil, e normal ca jucătorii să fie cu moralul la pământ, dar mai avem o repriză de jucat și în fotbal totul e posibil”, a transmis Lobonț înaintea jocului retur.
Vasile Miriuță: „Nu mai au nimic de pierdut”
Și Vasile Miriuță, antrenorul echipei FC Hermannstadt, e de părere că, în ciuda victoriei obținute în tur, nimic nu este decis.
„Mai avem un meci foarte greu. Ei nu mai au nimic de pierdut, noi trebuie să fim pregătiți din toate punctele de vedere în fața publicului fantastic pe care îl avem îl la Sibiu. Va umple iar tribuna și sunt sigur că va fi alături de noi. Am mai văzut meciuri remontate și trebuie să fim foarte atenți, pentru că vom avea o partidă extrem de grea. Nu am riscat mult niciuna dintre cele două echipe pentru că sunt două manșe, însă nu-i nimic jucat. A fost un joc echilibrat, dar am marcat acele două goluri și așa s-a scris istoria”, a comentat Miriuță, care după acest joc ar pute-o părăsi pe FC Hermannstadt pentru Kisvarda, echipă din Ungaria cu care se zvonește că deja a semnat.
Pentru înlocuirea lui Vasile Miriuță, sunt șanse mari ca sibienii să-l aducă pe Antonio Conceicao, fostul antrenor al celor de la CFR Cluj. Portughezul este în relații bune cu Iuliu Mureșan, directorul executiv al echipei FC Hermannstadt, iar acesta din urmă se pare că ar fi discutat cu cei din Consiliul de Administrație al clubului pentru a-l aduce pe antrenorul cu care a lucrat în mai multe rânduri la CFR.
Dacă gazdele vor umple până la refuz singura tribună a stadionului Municipal și o vor încuraja pe FC Hermannstadt, în schimb, Universitatea Cluj va fi susținută la acest joc de doar 250 de fani, care vor lua loc în sectorul rezervat galeriei oaspeților. „Să aducă Cluj Arena la Sibiu. Cum au făcut-o astăzi. Le mulțumesc. Știu că e dureros când pierzi, dar atât le cer: să aducă Cluj Arena la Sibiu”, spunea, către suporterii Universității, Lobonț la finalul partidei de duminică.
Partida care începe de la ora 18:00, pe stadionul Municipal din Sibiu, este arbitrată de o brigadă din Bucururești condusă de centralul Marius Avram și de asistenții Mircea Orbuleț și Bogdan Gheorghe. Rezervă este Andrei Antonie (București), iar observatori au fost delegați Sorin Boca (Iași) și Mihai Marius Andrieș (București).
COMENTARIUL LIVE:
â–ºFC Hermannstadt: Căbuz – Al. Mățel, Dandea, I. Stoica, D. Tătar – Dâlbea (cpt.), Antonov (Pedro Moreira 83′) – P. Petrescu, Dumitriu, Sg. Popovici (Fl. Acsinte 67′) – Tsoumou (Lendric 90′) Rezerve neutilizate: T. Niga – L. Niță, R. Sumanariu, Jazvic Antrenor: Vasile Miriuță
â–º„U” Cluj: Dur-Bozoancă – Al. Coman, Berci, Andr. Cordoș, Taub (M. Coman 87′) – Greu (Hordouan 80′), G. Florescu, N. Pîrvulescu – Chitoșcă (Gavra 57′), Mir. Axente, Goga (cpt.) Rezerve neutilizate: Iul. Dinu – Hațiegan, Gab. Giurgiu, Telcean Antrenor: Bogdan Lobonț
â–ºMin 90+5 Final de partidă. „U” Cluj câștigă la Sibiu, 1-0 cu FC Hermannstadt, însă pierde barajul cu 2-1 și rămâne în Liga 2, acolo unde o așteaptă un sezon infernal. Echipa din Sibiu se menține în Liga 1
â–ºMin 90+5 Alexandru Mățel primește și el cartonașul galben pentru tragere de timp
â–ºMin 90+3 Cristian Gavra îl lovește cu piciorul în spate pe Tătar, în încercarea de a șuta din afaa careului spre poartă și primește cartonașul galben â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu patru minute â–ºMin 90 Ultima schimbare și la sibieni. Iese Juvhel Tsoumou și intră Ivan Lendric â–ºMin 89 Florin Axinte îi dă peste picioare, din spate, la mijlocul terenului, lui Marius Coman și primește cartonașul galben â–ºMin 88 Tătar trage puternic de la 18 metri central, Dur-Bozoancă respinge greu în stânga sa și apoi prinde â–ºMin 87 „U” Cluj face și ultima schimbare, una ofensivă. Iese Carol Taub și intră Marius Coman â–ºMin 83 FC Hermannstadt face a doua schimbare. Iese Alija Antonov și intră Da Silva Moreira Pedro â–ºMin 80 „U” Cluj schimbă din nou. Iese Răzvan Greu și intră Denis Hordouan â–ºMin 79 Dumitriu pleacă singur în dreapta, centrează în careu, însă Berci respinge în corner. Petrescu bate faza fixă, Dâlbea reia cu capul de la bara a doua, însă mingea se duce peste poartă â–ºMin 77 De la deschiderea scorului, FC Hermannstadt a preluat conducerea jocului și presează. Clujenii nu au replică și aproape că nu mai pot ieși din propria jumătate â–ºMin 68 Mățel centrează din stânga, Tsoumou plonjează și reia cu capul din 6 metri și înscrie la colțul lung, în dreapta lui Dur-Bozoancă, însă golul e anulat pentru o poziție de offside la atacant. Suporterii clujeni se bucură, cei sibieni scandează hoții, hoții â–ºMin 67 Miriuță mută și el. Iese Sergiu Popovici și intră Florin Axinte â–ºMin 66 Tătar bate o lovitură liberă de la 25 de metri central, mingea trece pe lângă poartă și șterge plasa în exterior. Ocazie bună și pentru sibieni â–ºMin 65 Nicolae Pîrvulescu îi pune o talpă pe gleză din spate lui Petrescu și primește doar cartonașul galben â–ºMin 64 0-1 Gavra pătrunde în flancul drept și centrează perfect în fața careului mic, acolo unde se demarcă ideal Dorin Goga, care reia cu capul, cu pământul, și înscrie în stânga lui Căbuz. Goga a marcat de lângă Mățel. Meciul se încinge. Clujenii au nevoie de încă un gol pentru a trimite partida în prelungiri â–ºMin 62 Taub centrează bine din stânga, Goga plonjează în fața careului mic și reia cu capul, însă mingea se duce puțin pe lângă bara din dreapta lui Căbuz. „U” Cluj presează â–ºMin 61 Goga urmărește o minge în careu, prea să o preia în aer, însă se lovește de Căbuz și pică, în stânga careului mic, însă arbitrul lasă jocul să continue â–ºMin 57 Lobonț schimbă. Iese Sebastian Chitoșcă și intră Cristian Gavra â–ºMin 50 Corner din dreapta, Ionuț Stoica reia cu capul din 10 metri, din fața lui Berci, însă mingea trece puțin peste transversală. Dur-Bozoancă era pe minge dacă era pe poartă â–ºMin 46 S-a reluat meciul fără schimbări în cele două echipe â–ºMin 45+1 Pauză. După o primă repriză slabă, însă cu sibienii ceva mai periculoși pe contraatac, „U” Cluj intră în criză de timp și promovarea devide doar un vis frumos â–ºMin 45+1 Coman bate un corner din dreapta, Cordoș reia cu capul din careu, iar Căbuz iese în dreapta și reține. Mingea se ducea pe lângă â–ºMin 43 Căbuz degajează, Tsoumou deviază cu capul pe spate, Dumitru urmărește între doi adversari și șutează din prima de la 15 metri ușor lateral stânga pe lângă poartă â–ºMin 42 Goga bate un corner din stânga, mingea ajunge în cele din urmă la Pîrvulescu, care trage însă din afara careului mult pe lângă poartă â–ºMin 40 Tătar pătrunde din stânga în centru, îl driblează și pe arbitrul central și trage de la 25 de metri destul de mult în dreapta porții. Ropote de aplauze pentru intenția fundașului. În rest nu s-a mai întâmplat nimic de la ultima fază descrisă â–ºMin 30 „U” Cluj domină, are posesia, însă nu pune deloc pericol la poarta lui Căbuz. În schimb, sibienii au fost mai periculoși pe contraatac â–ºMin 23 Goga trage de la 22 de metri central destul de mult în stânga porții â–ºMin 18 Mățel bate peste zid lovitura liberă de la 25 de metri ușor lateral stânga, Dur-Bozoancă plonjează, însă mingea trece puțin pe lângă bara din dreapta portarului â–ºMin 17 La o minge trimisă în față, Dan Berci e păcălit de mingea care sare aiurea din pământ și nu o poate respinge, însă îl lovește cu piciorul în coaste pe Tsoumou, venit din spate. Arbitrul dă fault și cartonaș galben â–ºMin 16 Fază periculoasă la poarta clujeană. Dumitriu avansează cu mingea la picior din stânga în centru, trage pe jos de la 18 metri, Cordoș deviază, iar Dur-Bozoancă respinge cu greutate pe lângă bara din dreapta sa. Cornerul e respins de jucătorii lui Lobonț â–ºMin 14 Un nou contraatac al Universității. Goga avansează pe centru, pasează în dreapta, iar Pîrvulescu, din alunecare, centrează, iar Popovici respinde în corner. Faza fixă e centrată în partea opusă, Florescu șutează din prim, însă reia slab, mingea atinge pâmântul, iar Căbuz reține fără probleme â–ºMin 5 „U” Cluj domină acest start de partidă. După un contraatac, Taub centrează din stânga careului, Pîrvulescu reia cu capul din 10 metri, însă trimite cu capul pe lângă bara colțului scurt â–ºÎn partea cealaltă, la sibieni, Miriuță a făcut o singură modificare în primul „11”: Antonov în locul lui Lendric â–ºIonuț Ursu, fundașul central al Universității care a greșit la golul doi din meciul tur, nu a mai prins lotul în acest joc. În locul lui joacă Dan Berci, care de obicei e folosit ca fundaș stânga. Față de meciul tur, în primul „11” de acum apar și Chitoșcă și Axente. Au trecut pe bancă Giurgiu și Gavra â–ºMin 1 A început partida de la Sibiu. Se joacă cu casa închisă. Clujenii au și ei o mică galerie care îi încurajează, de circa 200 de fani
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER