Fostul internațional Ciprian Marica (33 de ani) a explicat la PROX ultimele probleme apărute la SSC Farul, cu restanțe financiare și datorii către Fisc.
„Am reușit să salvăm echipa de la retrogradare, însă, din păcate, au apărut aceste dificultăți financiare. Eu am promis când m-am implicat că dau 3 lei, iar autoritățile locale au spus că dau 2 lei. Eu am dat până la urmă 4 lei, dar de la Primărie și de la Consiliul Județean n-a mai venit nimic. N-au mai dat acei 2 lei, de fapt n-au dat nimic și de aici apare acel decalaj, acea diferență de plată, acele datorii apărute pe finalul sezonului. Eu mi-am ținut promisiunea, autoritățile locale – nu”, a spus Marica, cel care înaintea ultimului meci desfășurat în acest sezon spunea că desființează clubul dacă autoritățile locale nu se vor implica.
Marica aștepta o ultimă întrevedere cu primarul Constanței, Decebal Făgădău, dar până atunci i-a asigurat pe fanii Farului că acest club nu se va desființa, așa cum se speculase în ultimele zile.
„Mă onorează faptul că există un interes atât de mare al oamenilor din Constanța în jurul Farului, care e o echipă iubită, fără doar și poate. Dar nu trebuie să fie îngrijorați, Farul nu va dispărea! N-are cum să dispară o echipă care a renăscut din iubirea tuturor și a continuat, de la Liga a 3-a la Liga a 2-a, cu sprijinul Primăriei Constanța și cu eforturile în drumul spre performanță. În ultima perioadă, am trecut însă prin momente dificile, au fost mai multe probleme, de comunicare și altele. Primăria Constanța și Consiliul Județean Constanța au promis însă că în această săptămână vom organiza împreună o conferință de presă, pentru ca oamenii să aibă o liniște și o siguranță că autoritățile locale se vor implica. Autoritățile au și ele ambiții mari, toată lumea vorbește de promovare. Nimeni au are alt obiectiv. Dar totul va depinde la final doar de ceea ce vor decide atât primarul Constanței, cât și președintele Consiliului Județean. Eu le-am prezentat iarăși o strategie de performanță, să știm unde ne încadrăm și ce putem face. Acum aștept din partea dânșilor să-mi comunice când putem să le spunem și oamenilor despre ceea ce urmează, mă rog, proiectul de a readuce Farul în zona de performanță, de a avea o echipă de care toți constănțenii să fie mândri”, a declarat Ciprian Marica.
Fostul jucător al naționalei României a dat asigurări că va plăti și datorille clubului către Fisc (estimate în presă la aproximativ 300.000 de euro), deși el a virat deja mai mulți bani decât fusese înțelegerea inițială cu autoritățile constănțene. „Nu aceasta e problema. Acele datorii vor fi achitate de mine, n-ar fi o problemă, atâta timp cât autoritățile locale și județene se vor implica”, a spus Marica.
„Mie nu-mi rămâne decât să cred în al 12-lea ceas că, așa cum au promis, autoritățile se vor implica. Așa cum se procedează la Arad, unde UTA are bugetul aprobat și face transferuri. La fel se întâmplă și la Buzău. La Petrolul nu mai vorbim. La Pitești se caută soluții să se schimbe forma juridică, astfel încât echipa să poată promova. Sunt multe orașe în care se dorește să se facă performanță. Ar fi păcat ca într-un oraș atât de mare și de important precum Constanța să nu existe implicare și o echipă ca Farul să nu joace în primul eșalon. Astăzi, la Liga a 2-a, o echipă susținută de un privat nu se poate lupta cu una care are sprijinul autorității locale”, a mai spus Marica.
La ultimul meci de campionat, cu Ripensia, jucătorii au stat pe teren primele cinci minute fără să joace mingea, în semn de protest pentru neimplicarea factorilor locali și din cauza restanțelor salariale. Reunirea echipei e programată în jurul datei de 25 iunie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER