Dublă campioană la Wimbledon, Petra Kvitova, o mare rivală dar și o bună prietenă a Simonei Halep, a fost nevoită să renunțe la disputarea singurului turneu pregătitor înainte de întrecerea de la All England Club, din cauza accidentării la brațul stâng care a ținut-o pe tușă și la Roland Garros. Sportiva din Cehia și-a anunțat retragerea de la Birmingham, turneu pe care l-a câștigat în ultimele două sezoane.
Turneul de la Birmingham începe pe data de 16 iunie. Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, Kvitova și-a motivat retragerea. „Din păcate, Birmingham-ul este prea aproape, dar muncesc pe rupte pentru a reveni cât mai repede. Pumnii strânși să fiu gata pentru Wimbledon”, a transmis campioana din 2011 și 2014 a celui mai prestigios dintre cele patru turnee de Mare Șlem.
Petra Kvtiova ocupă, în prezent, locul 5 în clasamentul mondial, după ce a jucat finală la Australian Open și a avut șansa matematică de a urca pe prima poziție în lume. Ultimul turneu disputat de Kvitova a fost Premier 5-ul de la Roma, încheiat cu abandon în optimi în fața Mariei Sakkari (Grecia).
CLICK AICI PENTRU O SUPER-GALERIE FOTO CU RIVALA ȘI PRIETENA SIMONEI HALEP
Citește și: O dublă campioană, aproape să rateze Wimbledon: „Începe să fie puțin mai bine, mă pot spăla pe dinți”
Citește și: Simona Halep după Roland Garros 2019. „O jucătoare care a ajuns în sferturile de finală la un turneu de Grand Slam nu poate primi o notă negativă, dar e greu să primească mai mult de 6″
Citește și: Ștafeta s-a predat la Paris! Trofeul câștigat anul trecut de Simona Halep pleacă în Australia: Ashleigh Barty a câștigat finala feminină la Roland Garros 2019. „A fost meciul perfect”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER