Napoli a acceptat cerințele financiare ale Realului și este foarte aproape să își asigure serviciile lui James Rodriguez, pentru sezonul următor. Mijlocașul va fi în primă fază împrumutat, pentru o stagiune, în schimbul a 10 milioane de euro, iar ulterior va fi cumpărat, dacă italienii sunt mulțumiți de el. Problemele au apărut în vederea clauzei de transfer. Napoli este dispusă să plătească 30 de milioane de euro, dar Real vrea mai mult, 40 de milioane de euro.
Presa din Italia anunță însă că aceasta este o problemă minoră, iar cluburile vor cădea la un numitor comun. Madrilenii ar putea lăsa de la ei, mai ales că Zinedine Zidane nu este prea încântat de ideea de a avea un mijlocaș ca James în echipă, pe care să nu îl folosească. El ar fi fost cel care i-a cerut lui Perez să scape de salariul mare, pentru ca banii să fie redistribuiți pentru plata altor cheltuieli. În același timp, prin cedarea columbianului, Realul urmărește să se pună la punct cu prevederile Fair Play-ului Financiar.
James a ajuns în 2014 la Madrid, fiind transferat de la AS Monaco, în schimbul a 80 de milioane de euro. În 2017, Bayern l-a împrumutat în schimbul a zece milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER