Englezii ne-au luat „de sus”. Mesajul lui Demarai Gray când a aflat că Anglia va înfrunta România la Euro. Pașcanu a spus tot

Redactor:
Daniel Anghel
Englezii ne-au luat
  • Publicat:
  • Actualizat:

După succesul cu Croația U21, scor 4-1, România a învins și Anglia cu 4-2, toate golurile fiind marcate în repriza secundă. Acest meci a fost unul special pentru Alexandru Pașcanu, acesta evoluând împotriva colegilor săi de la Leicester.

Demarai Gray (22 de ani) l-a luat „peste picior” pe fundașul român atunci când a aflat că Anglia va înfrunta România la turneul final din Italia și San Marino. Ionuț Radu, căpitanul și portarul naționalei U21, l-a „împins” pe Pașcanu să spună în fața jurnaliștilor ce mesaj i-a transmis starul lui Leicester. „Light work”, adică „Misiune ușoară”.

După ce George Pușcaș a deschis scorul din penalty, aripa stângă a „vulpilor” a punctat cu un șut fantastic din afara careului. Radu a atins mingea, dar aceasta a ajuns, în cele din urmă, în poartă.

Tricolorii vor înfrunta Franța U21 în ultimul meci din cadrul Grupei C. În cazul unui rezultat pozitiv, elevii lui Rădoi se vor califica în semifinală și vor înfrunta reprezentativa Germaniei. Dacă România se va califica de pe locul doi, ar putea da peste Polonia în fazele eliminatorii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor Accuweather
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit:
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit: "Zău?" | EXCLUSIV
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Permis de conducere valabil pe viață! Regulă pentru șoferii pensionari care trec de 70 de ani
Permis de conducere valabil pe viață! Regulă pentru șoferii pensionari care trec de 70 de ani
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×