EURO 2019 | România U21 este altceva. Fostul selecționer, Emil Săndoi: „Rar am văzut așa ceva la echipele naționale”

EURO 2019 | România U21 este altceva. Fostul selecționer, Emil Săndoi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul selecționer al naționalei de tineret a României, Emil Săndoi, a fost prezent la Cesena, la victoria înregistrată de fosta sa grupare în fața selecționatei Angliei, scor 4-2.

Pe antrenorul în vârstă de 54 de ani nu l-a surprins reușita tricolorilor mici, acesta a precizat că se așteaptă ca Ianis & Co. să iasă din grupe. Altul a fost aspectul care l-a uimit pe Săndoi.

Eu am spus că sigur vom ieși din grupe, am spus imediat după meciul cu Croația. Avem o echipă foarte bună și un staff foarte bun al echipei de tineret. S-a creat o emulație în jurul echipei de tineret, cum rar am văzut la echipele naționale. Copiii ăștia, îi alint când le zic așa, tinerii au scos lumea în stradă.

Cât de încrezători au fost înca de la început, acest aspect m-a surprins, au crezut în posibilitățile lor, în grupul lor și au demonstrat că au și argumente, pot să facă un pas în continuare și către prima reprezentativă. În plus primele patru echipe din semifinale vor merge și la Olimpiadă„, a spus Emil Săndoi, pentru Digi Sport.

Luni, 24 iunie, de la ora 22:00, România o va întâlni pe Franța, în derby-ul grupei C. În cazul unui rezultate de egalitate, amândouă echipele vor ajunge în semifinalele EURO 2019.

Clasament grupa C

1. România – 6 puncte

2. Franța – 6 puncte

3. Anglia – 0 puncte

4. Croația – 0 puncte

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Abuzul din copilărie dublează riscul problemelor de sănătate la adulți
Abuzul din copilărie dublează riscul problemelor de sănătate la adulți
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×