Italienii sunt conectați cu toții la meciul dintre România U21 și Franța U21. Rezultatul acestui joc va stabili tabloul complet al semifinalelor.
Italia s-a clasat pe doi în Grupa A, după 3-1 cu Belgia, Spania fiind cea care a câștigat primul loc după ce a zdrobit Polonia, 5-0, clasamentul arătând: 1. Spania – 6 puncte (golaveraj 4), 2. Italia – 6 puncte (golaveraj 3), 3. Polonia – 6 puncte (golaveraj -3), 4. Belgia – niciun punct.
Acum, peninsularii așteaptă rezultatul dintre România U21 și Franța U21, având speranțe pentru a ocupa cel mai bun loc doi, care duce în semifinale.
„Nu este un miracol, ci doar o nebunie! Doar așa ne-am mai putea duce în semifinale și la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Doar o nebunie a Franței și a României ne mai poate salva. Dacă vor juca la remiză, și România, din postura de câștigătoare a grupei, dar și Franța, cel mai bun loc doi, vor merge mai departe.
Dar, dacă una dintre echipe va învinge, atunci și Italia ar putea reintra în calcule pentru cel mai bun loc doi. Cine vrea să creadă într-un astfel de scenariu este liber să o facă, dar noi nu credem! 99% suntem afară”, au scris italienii de la calciomercato.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER