WTA a publicat, luni, clasamentul actualizat din ierarhia feminină de tenis, iar Simona Halep a urcat o poziție față de săptămâna trecută.
Halep a urcat pe 7, având 3963 de puncte. Constănțeaca a devansat-o pe ucraineanca Elina Svitolina, care are acum 3868 de puncte. Cea mai importantă schimbare în top 10 a avut loc chiar la vârf, unde Ashleigh Barty a devenit noul lider mondial, luându-i locul japonezei Naomi Osaka. Australianca a câștigat turneul de Birmingham, duminică, și ajuns la 6540 de puncte, cu 163 peste Osaka.
Top 10 WTA, la data de 24 iunie 2019:
Mihaela Buzărnescu, care ocupa în august 2018 locul 20 WTA, este aproape acum să iasă din top 50. Bucureșteanca a coborât cinci poziții în ierarhia actualizată, fiind acum pe 47, cu 1160 de puncte. În schimb, Sorana Cîrstea a urcat o poziție, pe 76, cu 769 de puncte.
De departe, Monica Niculescu a avut cel mai impresionant salt, urcând 29 de poziții după triumful de la turneul ITF de la Ilkley. Tenismena din Slatina este acum a patra cea mai bine clasată româncă la simplu, ocupând locul 113, cu 556 de puncte și devansându-le astfel pe Irina Begu (114 WTA) și Ana Bogdan (134 WTA).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER