Cristian Manea a fost afectat după România U21 – Franța U21, iubita sa Andreea fiind agresată în tribune. Fundașul a vorbit acum despre performanța tricolorilor de a ajunge în semifinalele EURO 2019 și a avut un mesaj și pentru suporteri.
„Sunt foarte bucuros și mândru că am reușit să ne calificăm. Am venit aici și am luat fiecare meci în parte, sper că nu ne vom opri aici. Nimeni nu credea, în primul rând că ne calificăm la turneul final, d’apăi să ajungem în semifinale. Noi suntem foarte mândri că reprezentăm România.
Știam că suntem în cea mai dificilă grupă, dar cred că a fost și un avantaj pentru noi, ne-a mobilizat și motivat pentru că știam cu ce adversari ne vom întâlni. Suporterii ne ajută foarte mult, sunt al 12-lea jucător”, a spus Manea conform FRF TV.
Fundașul naționalei a continuat: „Știu că va fi foarte greu cu Germania, am jucat cu ei când eram mai mici și ne-au bătut foarte rău, vrem să ne luăm revanșa și să scoatem românii în stradă. Cred că va fi un meci frumos și o semifinală frumoasă. Nici în cele mai frumoase gânduri nu credeam că vom ajunge la Olimpiadă. Cred că vom avea un viitor frumos, cred că vom merge în campionate puternice și cred că dacă vom rămâne uniți și o echipă, vom fi foarte greu de dărâmat. Suntem o familie foarte unită aici și asta a făcut diferența la acest turneu până acum. Suntem ca niște frați și asta ne ajută și în teren și în afara terenului”.
Iubita lui Cristi Manea a ajuns la spital după ce a fost lovită la meciul România U21 – Franța U21, 0-0, de la Cesena, din cadrul EURO 2019. Ea a avut nevoie de două copci după acest incident.
A vorbit suporterul român, arestat „din greșeală” pentru că ar fi lovit-o pe prietena lui Cristi Manea. Fanul a povestit, pe larg, filmul întregului eveniment: „A venit șeful poliției de la stadion și mi-a spus că, într-adevăr, nu am făcut nimic”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER