EXCLUSIV | Atac asupra celui mai bogat român: „Ion Țiriac o să se supere pe mine, dar e rupt de realitate”

EXCLUSIV | Atac asupra celui mai bogat român:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sever Dron, fost jucător de tenis și actual antrenor, stabilit în Franța, a explicat la ProSport LIVE cum e Ion Țiriac, ca om de afaceri, președinte al Federației Române de Tenis și cea mai nouă postură – antrenor al Simonei Halep. Cel mai bogat român o ajută cu sfaturi pe constănțeancă, asistând la antrenamentele ei de la Wimbledon.   

„E foarte bine că a fost ales la FRT, e singurul care poate să scoată federația din această problemă pe care o are de doi-trei ani, dar singurul lucru care mă interpelează e că vicepreședinții au rămas aceiași care nu au făcut nimic până acum…poate nu au avut puterea, dar acum se poate.

O să se supere un pic Țiriac pe mine acum, dar el e departe de realitatea din tenisul românesc. Trebuie să știe ce se întâmplă acolo sus, dar și jos. A vorbit frumos, că trebuie să ne ocupăm de copii, dar dacă ar avea timp ar trebui să facă un tur la cluburile de tenis, să vadă tot ce se întâmplă și apoi să tragă niște concluzii”, a spus Sever Dron la ProSport LIVE, una dintre problemele tenisului românesc fiind că a rămas fără finanțare din parte Ministerul Tineretului si Sportului din cauza situației juridice neclare.

Cum era Țiriac ca jucător? „L-am cunoscut când a fost jucător și l-am admirat foarte mult. Era extraordinar de muncitor și chiar spuneam mai demult că nu am fost ca el sau talentat ca Năstase, eram undeva între”.

Țiriac antrenorul și sfătuitorul Simonei Halep

Dron a explicat cum era Ion Țiriac ca antrenor și cum acesta se impune în fața Simonei Halep, românca fiind acum la Wimbledon. „Când a devenit antrenor, era la fel ca atunci când juca, adică extrem de muncitor. Nu era antrenor din ăsta de două ore pe zi, era de dimineața până seara pe teren, dormea acolo, mânca, știa tot. Un antrenor foarte mare, foarte bun. După acea a devenit om de afaceri și n-a mai avut timp.

Acum, s-ar putea ca Simona să înțeleagă mai bine despre ce e vorba când se spune că trebuie să urce mai des la fileu sau alte indicații. Adică spune toată lumea, dar el e mai convingător”, a încheiat Sever Dron, Țiriac fiind văzut la antrenamentele Simonei Halep, acolo unde a urmărit totul atent și i-a oferit sfaturi.

Ion Țiriac are o avere de 1,2 miliarde de dolari, care îl plasează pe locul 1.818 la nivel mondial.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×