Sunt răi copiii, Bulă!

Evoluția României U21 putea fi șansa românilor de a se trezi, fotbalistic vorbind. Puteam să ne bucurăm câteva zile, apoi să analizăm și să repetăm ceea ce am făcut bine în formarea celor care au spulberat Anglia și Croația. Dar n-am făcut asta, am ales să ne concentrăm, după ce Boeingul Tarom a atins asfaltul de pe Otopeni, pe gagica lui Adrian Rus, pe transferul lui Ianis Hagi la Barca și Borussia sau pe hăhăielile lui Mihai Stoichiță, acest autodesemnat Creator pentru tot ceea ce lovește bine cu piciorul în minge prin zona asta, de la Severin la Mangalia și-n nord, spre Suceava. 

Dintr-un motiv care îmi scapă, preferăm să ocolim cu viteză orice analiză ce ne poate ajuta să ne depășim condiția și, în loc, ne acoperim penibil cu capu-n nisip sau, într-un exercițiu de camuflaj ratat, precum o pasăre de curte fără antrenamentul sălbăticiei, uitându-ne fix în altă parte cu speranța că răul ne va ocoli.

Din ciclul „Nu ne interesează realitatea, nu vrem să învățăm nimic” se poate sublinia și episodul „Răzvan Lucescu la Al Hilal”. Într-un moment în care unul dintre cei mai „on fire” antrenori români pleacă din Grecia, campion și supercampion, în Arabia Saudită, obligația oricărui individ care a depășit nivelul Homo erectus (să mă ierte creaționiștii) trebuie să fie penalizarea situației. Pentru că se presupune că discutăm despre fotbal, nu despre bani, altfel ne angajăm toți la Ziarul Financiar și numărăm zilnic evoluția Bitcoin și indicele ROBOR. Ori, dacă discutăm despre fotbal, orice specialist, de la Panduru până la Dumitrescu și orice ziarist, de la ProSport sau GSP până la… De fapt, atât. Toți oamenii ăștia ar fi trebuit să semnaleze corect situația. Nu există o altă justificare pentru gestul făcut de Lucescu decât banul. Sfântul Mucenic Dolar din Arabia Saudită, unicul argument al unei zone pe care nici saudiții n-o apără cu vehemența românilor care-și găsesc acolo niște locuri bune, refuzați fiind de Europa.

Să nu ne înjurăm degeaba pe la comentarii: nu vă imaginați că aș putea critica vreodată un om din fotbal, antrenor sau jucător, când alege banul. Mai ales unul de valoare complet insignifiantă în breaslă, precum Răzvan Lucescu, unul pe care nu îl văd o pierdere pentru fotbalul românesc. Și eu, probabil, m-aș duce pe un salariu de patru ori mai mare în orice altă parte prin presa din România, presupunând că cineva și-ar putea permite să-mi plătească un salariu atât de mare. Lucescu a ales banul, să fie sănătos, să se plictisească numărând.

Problema reală, ca să revenim la primele paragrafe, e că noi ratăm șansa de a fi cinstiți. Și, dintr-un curios spirit de solidaritate, amestecat probabil cu dorința de a nu părea chiar ultimii zambieni ai Europei, pictăm plecarea lui Lucescu în culori frumoase. De fapt, ne spune Costin Ștucan pe Facebook, Răzvan n-ar mai fi suportat presiunea patronului, implicarea lui și a fiului său în alcătuirea echipei. O concluzie eronată, evident, mai ales că toți cei care cunosc felul în care se desfășoară lucrurile la PAOK pot jura că implicarea despre care vorbește Ștucan s-a manifestat încă din primele luni și, în unele ocazii, a fost de-a dreptul uriașă. Iar Răzvan n-a avut un exces de… demnitate atunci, chiar dacă Chelsea îl umilea la Londra după ce fiul lui Savvidis își băga cu forța pe teren, în apărare, un amic ce era eliminat în primele minute. Atunci nu era vorba despre presiune? Sau nu venise Sf. Mucenic de după dune? 

Sigur, colegul Ștucan nu e rău intenționat, probabil n-a acoperit problema din toate unghiurile. Rău intenționați sunt băieții care antrenează în zonă. Daniel Isăilă, de exemplu, cel care după ce a terminat de muls niște grame de recunoștință pentru traseul naționalei U21 sub Rădoi, s-a concentrat pe umflarea fotbalului din Arabia Saudită. Aflăm de la Isăilă că Arabia Saudită nu are doar o întrecere internă mai tare decât a noastră, Liga 1, cică e mai tare chiar și decât Grecia. Iar acest Al Hilal e un fel de balaur, un fel de Barcelona altoit cu Liverpool și cu banii PSG-ului. Nici la Neversea nu se consumă ce trebuie să consumi înainte să insinuezi că un fotbal care dă echipe în grupele Ligii Campionilor e sub cel la care pauza de hidratare e urmată de cea pentru rugăciuni și pentru sărutat mâini de amici de șeici. 

Așadar, în loc să ne vedem de treabă cu demnitate, în loc să spunem clar că Răzvan a plecat doar pentru bani, încercăm să ne păcălim cu fotbalul bun din zona arabă sau cu alte motive ușurele. Adică n-am eșuat noi, ca națiune, când ne-am trimis unul dintre cei mai vizibili antrenori ai momentului în zona aia unde, să fim serioși, nu se duce niciun om din fotbalul mare în mijlocul carierei. Deci n-am eșuat noi, da? Au crescut ei. Ne protejăm mințindu-ne. E ca-n bancul ăla cu Bulă venit pe fugă, plâns, la maică-sa în bucătărie. „Mami, copiii nu mă mai primesc la fotbal, îmi spun că am capul pătrat și le sparg mingea”. La care mama lui Bulă, cu mișcări la 90 de grade pe creștetul plodului: „Sunt copiii răi, Bulă! Sunt copiii răi”.