Leeds United a anunțat, joi, 4 iulie, transferul lui Rafa Mujica (20 de ani), atacantul echipei secunde a Barcelonei.
Contractul lui Mujica cu FC Barcelona B a expirat la data de 1 iulie 2019, astfel că jucătorul spaniol nu a întâmpinat dificultăți în semnarea contractului, pe o perioadă de 3 ani, cu echipa britanică.
În sezonul trecut, tânărul atacant a evoluat de 33 în tricoul Barcelonei B și a marcat de șapte ori.
Rafa Mujica va debuta în echipa condusă de Carlos Corberan, Leeds United U23, dar acesta va avea posibilitatea să se alăture primei echipe a clubului englez.
„După 4 sezoane, se încheie perioada mea la Barca, până acum, cea mai frumoasă perioadă din viața mea, atât personal, cât și profesional. Când am venit, eram un copil care plecase de acasă pentru prima dată și, acum, plec un bărbat. A juca la Barcelona este visul oricărui fotbalist. Sunt foarte fericit că mi l-am îndeplinit. De când am ajuns aici, am cunoscut multe persoane. Vreau să le mulțumesc tuturor, în special lui Erik Roqueta și medicilor Xavi Valle și Dani Florid, care au fost lângă mine în momentele dificile.
Mamă, tată, Lore, Brenda, vă mulțumesc pentru că ați fost lângă mine în tot acest timp. Știu câte sacrificii ați făcut pentru mine. Nu îmi imaginez să trăiesc fără voi. Vă iubesc. Mulțumesc Grupo Promoesport. La Barcelona, au fost tot timpul la dispoziția mea. Încă din timpul meu petrecut cu Las Palmas, m-au impulsionat să dau tot ce am mai bun și m-au ghidat în fiecare zi. Pe curând”, a fost mesajul postat de Rafa Mujica, pe contul său personal de Twitter.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER