Simona Halep s-a calificat, joi, în finala de la Wimbledon 2019, după ce a învins-o pe Elina Svitolina, scor 6-1, 6-3. În ultimul act, românca se va duela cu Serena Williams (10 WTA), iar Ilie Năstase, primul număr 1 mondial din tenis, i-a oferit câteva sfaturi româncei.
Năstase crede că lucrurile s-au schimbat în perioada recentă, iar Simona Halep ar fi favorită în duelul cu sportiva din Statele Unite ale Americii, în ciuda faptului că Serena Williams a câștigat nouă dintre cele 10 confruntări directe cu românca.
„Acum cred că e invers față de alți ani, când Serena era favorită. Serena nu mai e ce a fost acum câțiva ani, se mișcă mai bine. E altă persoană, Simona ar trebui să o alerge puțin. Și acum a dat câteva scurte și le-a și câștigat. Dacă dă câte o scurtă o ajută”, a declarat Năstase, potrivit DigiSport.
De asemenea, fostul tenismen spune că presiunea locului 1 mondial nu mai există pentru Halep. Simona a început turneul de la Wimbledon de pe locul 7 WTA, dar va urca pe 4 începând de luni: „Toată lumea se agită că e numărul 7, nu mai contează, a fost numărul 1. Ce contează cel mai mult pentru ea sunt turneele de Grand Slam. Poate să fie și numărul 100, nu mai contează acum, din moment ce a fost numărul 1”.
Serena Williams a câștigat nouă dintre cele 10 dueluri directe cu Simona Halep. Singura dată când sportiva din România s-a impus s-a întâmplat la Turneul Campioanelor din 2014, când Halep câștiga clar în grupe, scor 6-0, 6-2. Tot în aceeași competiție, dar în finală, Williams a câștigat detașat, scor 6-3, 6-0.
Simona Halep (7 WTA) – Serena Williams (10 WTA), finala feminină de la Wimbledon 2019, se dispută sâmbătă, 13 iulie, de la ora 16:00.
Ilie Năstase a pierdut două finale la Wimbledon, în 1972 și 1976.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER