KRC Genk, campioana Belgiei, a anunțat, vineri, transferul lui Ianis Hagi, de la FC Viitorul. Mijlocașul ofensiv a semnat un contract valabil până în 2024, iar suma de transfer vehiculată e de opt milioane de euro. Totuși, nu toți banii vor ajunge la formația constănțeană.
Deși suma de transfer vehiculată inițial în presa internațională era de 10 milioane de euro, Gheorghe Hagi a dat de înțeles că belgienii au plătit mai puțin, opt milioane de euro, însă a păstrat procente dintr-o viitoare mutare. Procente a păstrat și Fiorentina, când Viitorul l-a repatriat în urmă un sezon și jumătate.
În ianuarie, Gică Hagi l-a readus pe fiul său înapoi la Viitorul, iar Fiorentina a adăugat o clauză prin care să primească 30% dintr-un viitor transfer. Astfel, din suma de 8 milioane de euro, 2,4 milioane de euro vor merge la echipa din Serie A și 5,6 milioane de euro la constănțeni.
Ianis Hagi, cea mai bună afacere din istoria Viitorului
Ianis Hagi a adus cei mai mulți bani în contul constănțenilor în urma transferului său. Răzvan Marin a fost vândut la Standard Liege, în 2017, pentru 2,4 milioane de euro, iar în urma trecerii acestuia la Ajax, echipa lui Gică Hagi a mai încasat 2,5 milioane de euro din procente, astfel că suma totală a tranzacție se ridică la 4,9 milioane de euro,
În spatele acestora se află transferurile lui Tudor Băluță și Florinel Coman, la Brighton & Hove Albion, respectiv FCSB, pentru 3 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER