Andrei Prepeliță (33 de ani) vrea să se întoarcă în fotbal. Mijlocașul se pregătește alături FC Argeș, echipă antrenată de Nicolae Dică, de aproximativ două săptămâni, și va pune umărul la lupta la promovarea în Liga 1.
Anunțul a fost făcut de Nicolae Dică, în cadrul unei conferințe de presă. Fostul antrenorul al FCSB-ului are încredere că Prepeliță poate evolua la un nivel foarte înalt și își va pune amprenta asupra jocului echipei. „Am avut o discuție cu el azi. Se antrenează cu noi de două săptămâni. A jucat și el 30 de minute. Vine după o perioadă în care nu a jucat un meci amical sau oficial. Trebui să avem răbdare cu el. E un jucător de mare valoare, a jucat la cel mai înalt nivel și îl cunosc foarte bine„, a declarat Nicolae Dică, într-o conferință de presă.
Prepeliță este liber de contract din februarie, după ce și-a încheiat contractul cu Concordia Chiajna. Cele mai importante performanțe le-a realizat alături de FCSB, unde și-a trecut în palmares nu mai puțin de 5 trofee (3 campionate, o Cupă a României și o Supercupă a României). Al 6-lea trofeu din C.V. a fost cucerit în Bulgaria, cu Ludogoreț (campionatul). În momentul de față este cotat, potrivit site-ului Transfermarkt, la 400.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER