Valeriu Iftime, pus la colț de un fost colaborator: „A declarat că a făcut doi pași în față. Nu i-am văzut. S-a spus că are cel mai bun management. Nu-l văd. Eu am lăsat un izvor care produce în continuare”

Valeriu Iftime, pus la colț de un fost colaborator:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • În urmă cu o lună, Cornel Șfaițer era tentat să revină în fotbal și să se implice din nou în managementul clubului FC Botoșani, dar ultimele declarații ale patronului Valeriu Iftime l-au făcut să renunțe.


În ultima perioadă, fostul președinte al FC Botoșani a fost asaltat cu întrebări despre revenirea în fotbal. Recunoaște că se gândește din ce în ce mai serios să revină, dar încă nu s-a decis dacă va demara un proiect personal sau va colabora cu un alt club de Liga1.

„A fost o decizie personală luată acum un an. Am urmărit fenomenul, sunt la curent cu toate noutățile, am fost alături de FC Botoșani în momentele grele. M-am bucurat că a avut o revenire spectaculoasă spre finalul campionatului trecut. Sunt dator cu explicații pentru că mulți oameni mă întreabă. Am fost la Campionatul European din Italia și erau români care mă întrebau când voi reveni în fotbal și la ce club. Când merg la restaurant, la frizerie, peste tot sunt întrebat când revin în fotbal. Și domnul primar Cătălin Flutur a spus public că își dorește să revin. E clar că voi reveni în fotbal, voi face fotbal feminin, o semi academie, voi fi partener la un rival din Liga1. Încă nu m-am decis”, a declarat Cornel Șfaițer.

„Lucrurile nu s-au schimbat la Botoșani”

În urmă cu un an, Cornel Șfaițer a decis să facă un pas în spate la FC Botoșani, deoarece a fost deranjat de unele decizii luate de Valeriu Iftime și asociații acestuia. Acum spune că situația nu s-a schimbat și că în aceste condiții nu ar putea reveni.

„M-au deranjat anumite lucruri, comportamentul unor oameni. Am analizat bine în ultima lună și lucrurile nu s-au schimbat. Am căutat să fie un buget echilibrat, nu am fost de acord cu politica financiară de la timpul respectiv. Am avut discuții atunci cu Valeriu Iftime. Dacă faceți o analiză, au crescut foarte mult cheltuielile în staff-ul administrativ, lucru cu care eu nu am fost de acord. Văzând că lucrurile nu s-au schimbat, am luat decizia să-mi văd de drumul meu. Iubesc această echipă, 21 de ani am fost alături de fotbalul botoșănean. Am făcut-o fără interes. În fotbalul românesc sunt mulți oameni care au interese, de a-și face imagine…”, a adăugat fostul președinte al FC Botoșani.

„Dacă eram în club, nu se întâmpla asta”

Cornel Șfaițer era tentat să revină la FC Botoșani și să se implice inclusiv financiar, dar nu a fost dorit de către Valeriu Iftime și ceilalți acționari de la Elsaco, care dețin clubul. Ultimele declarații ale lui Valeriu Iftime l-au determinat pe Cornel Șfaițer să nu-și mai dorească revenirea la FC Botoșani.

„Eu am făcut un pas în spate, Valeriu a declarat că a făcut doi pași în față. Nu am văzut pașii ăia în față. Echipa a terminat pe același loc 8. S-au pierdut niște jucători. Mă refer la Fraisl, un portar care nu a luat gol timp de șase etape. Mă refer la Fabbrini. Să plece căpitanul pentru 100.000… Dacă eram în club, nu se întâmpla. S-a spus că a fost cel mai bun lot din istorie, cel mai bun management. Nu văd pașii care s-au făcut în față. Am avut deschiderea, dar nu pot să vin în orice condiții, nu caut loc de muncă în fotbal. Eu am făcut-o doar din pasiune”, a mai spus Cornel Șfaițer.

„Am lăsat un izvor care produce în continuare”

Fostul președinte al FC Botoșani a reamintit că în ultimii trei ani s-au vândut jucători de 3,6 milioane de euro, iar, din acest motiv, clubul are acum o situație financiară bună. El spune că încă sunt jucători aduși acum doi-trei ani care vor fi vânduți și se vor obține sume consistente pentru nivelul clubului botoșănean.

„Eu când am intrat în stadion, am adus ceva. Nu am luat niciodată un leu. M-am ocupat ani la rând, am fost și sponsor, am adus bani. Am adus jucători care ulterior au fost vânduți. Am fost foarte inspirat la jucătorii tineri, la jucătorii de perspectivă. Botoșaniul e printre puținele cluburi din fotbalul românesc care a vândut de 3,6 milioane de euro. Martinus, Dimitrov, Bordeianu, Istvan Fulop… Ngadeu 430.000 net, Cabrera 270.000, Golofca 400.000, Moruțan 1,2 milioane, Oaidă 570.000, Fulop 260.000. Vorbesc de sume nete, care au intrat în club. Mai nou, Ngadeu a fost vândut de Slavia Praga, FC Botoșani are 20% și va mai încasa 800.000 de euro, o sumă consistentă.  În total, s-au încasat 4,4 milioane de euro. Am lăsat un izvor care produce în continuare”, a precizat Cornel Șfaițer.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×