Eugen Neagoe (51 de ani) a leșinat, duminică, în timpul meciului Dinamo–Craiova, scor 0-2, diagnosticul medicillor fiind stop cardio-respirator prin tahicardie ventriculară pe fond de tabagism. După îngrijirile de urgență primite, starea de sănătate a antrenorului de la Dinamo s-a ameliorat, iar acesta a stat de vorbă cu familia.
Deși a trecut prin momente cumplite, Neagoe a rămas tot cu gândul la fotbal, iar primele sale cuvinte rostite la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca ar fi fost „Cât e scorul?”, potrivit gsp.ro.
Familia și mai mulți apropiați ai lui Eugen Neagoe au venit imediat la spital pentru a-l vedea. Nu au lipsit nici oficialii adversarei de la U Craiova, precum Ion Împușcătoiu, Emil Pieleanu, Silvian Cristescu sau Costel Ilinca.
De asemenea, Eugen Neagoe pare decis să renunțe la antrenorat, cel puțin pentru o perioadă. Familia a insistat să nu-și mai pună viață în pericol pe banca tehnică, iar actualul staff tehnic al lui Dinamo ar urma să fie menținut doar pentru următoarea etapă, contra lui CFR Cluj, sâmbătă, de la ora 21:00, mai scrie sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER