Doi gemenii speră să readucă gimnastica masculină la perioada de glorie când Marius Urzică și Marian Drăgulescu făceau show la marile competiții. Frații Burtănete sunt o pată de culoare în delegația României la FOTE. Băieții intră azi în concursul pe echipe la Baku. Rezultatele vor conta și pentru calificarea în finalele pe aparate și individual-compus.
Campion mondial de juniori anul acesta (primul din istorie), Gabriel Burtănete este portdrapelul României la Olimpiada de tineret de la Baku. Puștiul de 17 ani este specialist chiar la sărituri, proba în care idolul său Marian Drăgulescu a scris istorie și a cucerit 4 titluri mondiale. Fratele său Robert vrea și el să calce pe urmele „Marocanului”.
„Mergem să luăm medalii. Mă simt special deoarece simți spiritul olimpic. E o onoare, este și o responsabilitate faptul că sunt port-drapelul României”.
Puștii sunt ușor de confundat din afară. Cei care stau zilnic alături de ei nu se mai păcălesc. „Antrenorii și colegii s-au obișnuit cu noi. Dacă stai mult timp cu noi, începi să ne deosebești”, punctează Robert.
Gemenii, rivali la antrenamente
Gabriel și fratele său se ajută la antrenamente. Își aranjează unul altuia aparatele de concurs. Rivalitatea însă există și este maximă, spun ambii zâmbind. Cei doi gemenii se descurcă și la exercițiile sincronizate. „E o concurență între noi, la sală, în fiecare zi. Dacă face mai bine, îmi vine mie nervul ăla, să fac eu mai bine, să-l întrec”, adaugă Robert.
Idolul lor este, oarecum firesc, Marian Drăgulescu. „Am și concurat cu el. Încă nu pot să fac exercițiile lui ca nivel de dificultate, dar să sperăm că o să-i calc pe urme”, spune Gabriel.
Obiectiv: Medaliii pe aparate și top6 la echipe
Adrian Meleancă, antrenor coordonator al lotului național masculin, a prezentat așteptările tricolore: „Avem gânduri mărețe. Dorim să facem treabă foarte bună, avem speranțe la mai multe finale și să cucerim una-două medalii. Sperăm să terminăm între primele 6, la echipe. Gimnastica masculină a traversat o perioadă mai dificilă, însă suntem pe un drum bun acum. La Campionatul Mondial, Gabriel a reușit să ridice steagul acolo sus și să revenim acolo unde ne este locul”.
Lotul de gimnastică la FOTE
(feminin) Ioana Andreea Stănciulescu, Silviana Maria Sfiringu-Gheorghe, Irina Antonia Duță – Antrenori: Nicolae Forminte și Liliana Cosma,
(masculin) Gabriel Burtănete, Robert Burtănete, Raul Gabriel Stoica.
Antrenori: Adrian Meleancă și Cornel Burduhosu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER